In luna februarie, plenul Camerei Deputatilor a adoptat proiectul de lege prin care se sarbatoreste pe 31 august "Ziua limbii romane".

Propunerea legislativa a fost initiata in 2011 si aprobata de Senat in sedinta din 6 decembrie 2011, iar zilele trecute, presedintele a promulgat-o. Mai trebuie spus ca de ceva vreme astfel de sarbatori se tot inmultesc, unele aducand dupa sine si zile libere, ceea ce e semn de mare bunastare nationala.

In respectiva lege nu ni se spune ce limba romaneasca sarbatorim, aceea ca un "fagure de miere", mostenita de la inaintasii Eminescu, Creanga, Caragiale..., sau aceea stalcita, macelarita si ultraschimonosita pe Internet. Fac parte dintre aceia care nu inteleg in ruptul capului cum e posibil ca la scoala copiii sa invete a scrie cuvintele intr-un anume fel si cand intra pe Net sa citeasca reviste si ziare, sa comunice intre ei pe retelele de socializare si pe forumuri sa scrie altfel.

De ce altii nu renunta la diacritice?

Din curiozitate, am cautat pe Net presa in limba franceza, germana, unde cuvintele se scriu ca in dictionar, cu accente si alte semne necesare unei ortografii exacte. Chiar si postarile comentatorilor, scrise si ele ca si continutul articolelor in aceeasi limba invatata la scoala, sunt absolut corecte.

Veti spune ca in franceza sau germana sunt mai putine semne diacritice ca in limba romana, ceea ce s-ar putea sa fie adevarat. De aceea, vizitam site-urile principalelor ziare si reviste maghiare, finlandeze, poloneze..., cu mult mai multe semne ajutatoare ca in romana, si descoperim aceeasi situatie: oricat de multe semne diacritice ar fi, ele se respecta. Ceea ce nu se intampla in romaneste. Din ce ratiune nu pricep.

Iata catastrofa!

Mai intai sa vedem faptele: de exemplu, cuvantul "fata" fara diacritice poate insemna 1. subst. fiica, 2.