Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primele zile ale Pontificatului Papei Francisc

Publicat in Romania TV, joi 14 martie 2013 ·

Noul Papă are un program destul de încărcat în primele zile ale Pontificatului său, a anunţat miercuri Vaticanul.

Viaţa sa urma să se schimbe încă din prima noapte, de miercuri spre joi, pe care urma să o petreacă la reşedinţa Sfânta Marta, unde au locuit cei 115 cardinali electori pe timpul conclavului, începând de marţi seara. Însă el urma să doarmă în apartamentul 201, un apartament deosebit de confortabil de trei camere, incluzând un birou, un salon şi o cameră.

Citeşte şi Papa Francisc, microbist şi mare iubitor de tango

Papa Francisc urma să se trezească joi dimineaţa devreme şi să efectueze o "vizită privată" la Bazilica Sfânta Maria cea Mare. "Mâine (joi) voi merge să mă rog la Fecioara (Maria) pentru ca să apere oraşul Roma", a anunţat în prima sa declaraţie, de la balconul Bazilicii Sfântul Petru, noul Papă, care este totodată episcop al Romei.

Citeşte şi Papa Francisc se opune vehement căsătoriilor între homosexuali, avortului şi eutanasiei

Joi după-amiaza, către ora 16.00 GMT (18.00, ora României), el va conduce o mesă împreună cu cei 114 cardinali electori, în Capela Sixtină. Vineri, la ora 10.00 GMT (12.00, ora României), Papa Francisc va primi întregul Colegiu al Cardinalilor în magnifica Sală Clementină. Ulterior, el se va întâlni, potrivit unei "tradiţii" recente, cu jurnalişti şi oficiali în comunicare de la Vatican.

Citeşte şi Noul Papă trăieşte cu un singur plămân încă din adolescenţă

Duminică, Papa Francisc va susţine tradiţionala rugăciune Angelus, în apartamentul papal, la ora 11.00 GMT (13.00, ora României).

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat, de asemena, că Papa Francisc se va întâlni cu predecesorul său "în zilele următoare".

Mesa de instalare a noului Papă Francisc va avea loc la 19 martie 2013, ziua Sfântului Iosif, patronul Bisericii Catolice, la ora 8.30 GMT (10.30, ora Românie

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 43 minute
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 2 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 3 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Cod portocaliu de viituri în judeţul Bihor

Mediafax acum 2 ore
În intervalul joi, ora 20.50 - vineri ora 3.00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile e

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 6 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

20°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°