Cea mai recentă premieră de pe scena Operei Naţionale Bucureşti este Don Giovanni de Mozart. Spectacolul face parte din încercările primei scene lirice a ţării de a-şi moderniza producţiile, urmînd firesc altor propuneri similare, dintre care amintesc Nevestele vesele din Windsor, Mefisto­fele sau mai recent O scrisoare pierdută. Prece­dentul Don Giovanni de pe scena ONB (1995) purta amprenta lui Alexandru Darie şi comentam atunci felul în care regizorul de teatru înclina balanţa către teatralitatea montării, alterînd uneori, prin prea multă mişcare, partea muzicală. Anda Tăbăcaru Hogea nu cade în această greşeală, respectul faţă de muzică este absolut, ceea ce nu înseamnă însă că regizoarea nu simte, nu crede sau nu acceptă realitatea că opera este teatru muzical. Modernizarea spectacolului de teatru liricÎnainte de a intra în comentariul propriu-zis al spectacolului din seara zilei de duminică, 24 februarie a.c., îmi permit să scriu cîteva cuvinte despre o altă premieră Mozart, de astă dată pe scena Teatrului Real din Madrid. Este vorba despre opera Cosi fan tutte în direcţia de scenă a regizorului austriac de film Michael Haneke, cîştigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin, pentru pelicula Amour, la marea festivitate ce a avut loc la sfîrşit de februarie la Los Angeles. De remarcat că filmul a fost nominalizat la cinci categorii: Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cea mai bună actriţă, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun film străin. Acest Cosi fan tutte de la Madrid este cea de a doua întîlnire a lui Michael Haneke cu o partitură de teatru liric, după un Don Giovanni de succes la Paris, în 2007 – acţiunea era adusă în zilele noastre şi se desfăşura într-un modern complex de birouri din districtul La Défense din Paris. „Cu Mozart eşti condamnat la insucces“ – declara Michael Haneke într-o conferinţă de presă. Se referea, probabil, la geniali