Problema romilor prezenţi în ţările europene a devenit un subiect de larg interes pentru presa occidentală. În timp ce unele state avertizează cu privire la valul de imigranţi, altele şi-au dat seama că aceste mesaje nu fac parte decât dintr-o campanie împotriva Uniunii Europene. În ediţia electronică a publicaţiei „Bloomberg“ a fost publicat un editorial în care România este apărată în acest val continuu de critici.
Oricine a citit presa din Marea Britanie şi din Germania în ultimele luni a rămas cu trei mari idei: că românii sunt nişte cerşetori fără dinţi care vor să fure locul altora de muncă sau să profite de pe urma sistemului naţional de asigurări sociale; că un val de 29 de milioane de astfel de oameni va copleşi Europa Occidentală şi că în cazul în care politicienii nu acţionează acum, Marea Britanie şi alte ţări vestice se vor confrunta cu „un dezastru politic şi social de proporţii posibil uriaşe“, după cum a avertizat publicaţia britanică „Daily Mail“.
Astfel începe editorialul intitulat „R este pentru România, romi şi rasism în dezbaterea europeană despre migraţie“, semnat de Tim Judah, corespondent The Economist şi autor a mai multor cărţi despre Balcani.
Dar niciuna dintre aceste teorii nu reflectă realitatea. Recesiunea poate fi o explicaţie parţială a isteriei create, dar avem de-a face şi cu sentimente rasiste puternice împotriva romilor, atrage atenţia Tim Judah.
Jurnalistul povesteşte că în această săptămână a zburat de la Bucureşti la Paris cu o cursă low-cost şi a remarcat că niciunul dintre pasagerii români nu se potrivea cu descrierea de hoarde puturoase pe care presa europeană le-a făcut-o. „Erau oameni absolut normali: studenţi, muncitori vânjoşi pe care te-ai aştepta să-i vezi pe şantierele de construcţii, turişti, bărbaţi la costum cu genţi diplomat şi câteva doamne elegante“, spune Judah.
Strategie în campani