Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se apără cel mai mare producător de organisme modificate genetic în războiul cu autoritatea alimentară europeană

Publicat in Capital, joi 14 martie 2013 ·

Compania americană Monsanto susţine că este deschisă la un dialog cu Autoritatea Europeana pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), pe care este pe cale să o dea în judecată pentru că a publicat prea multe date din cele pe care le-a utilizat pentru a da un aviz favorabil comercializării porumbului modificat genetic NK603 conceput de companie.

"Compania Monsanto susţine mai mult ca oricând transparenţa procesului european privind evaluarea siguranţei, la fel ca şi în cazul propriilor sale evaluări. Oricine doreşte sa acceseze dosarele noastre are şi a avut întotdeauna acces la aceste informaţii în conformitate cu reglementările şi procedurile stabilite de legislaţia europeană. Alaturi de consultarea publică, acest fapt asigura echilibrul dintre transparenţa si protejarea drepturilor de autor, respectarea principiilor legale fundamentale ale non-discriminării şi proporţionalităţii. Din totdeauna compania Monsanto a dorit să poarte dialog cu Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) privind initiaţivele sale legate de transparenta suplimentara ce respecta aceste principii fundamentale ale legislaţiei Uniunii Europene şi internaţionale", susţin reprezentanţii companiei într-o comunicare trimisă "Capital".

Potrivit acestora, la acest moment, compania poartă un dialog cu EFSA referitor la subiectul dosarului porumbului NK603 (porumb avand tolerant la glifosat) si speră să găsească o solutie mutual acceptabilă fără o viitoare acţiune în judecată.

"Dosarul privind porumbul NK603 a primit aviz pozitiv din partea EFSA, ceea ce înseamnă că acest porumb prezintă siguranţă atât pentru sănătatea umană cât şi pentru mediul înconjurător. Pentru ca Europa să atragă investiţii în agricultură biotehnologică este nevoie de un cadru de reglementare ce urmează legislaţia, este predictibil şi este bazat pe argumente ştiinţifice, mai mult decât bazat pe so

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 45 minute
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 3 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum 17 minute
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Două persoane au fost trimise în judecată în dosarul exploziei de la Crevedia

Mediafax acum o ora
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociaţi şi administratori în drept şi în fapt ai unei societăţi comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare a acesteia grefată pe încălcare

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum 31 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și mai mare

Ziua News acum 22 minute
Într-un discurs triumfalist, imediat după exit-poll, Marcel Ciolacu ne-a asigurat că cea mai mare victorie a struțo-cămilei PSD-PNL, care, vezi Doamne, nici în ruptul capului nu vrea să se transforme în partid stat, a constat în legitimarea prin vot

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 3 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°