Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect ecologic de 47 de milioane de euro în Gorj

Publicat in Impact in Gorj, vineri 15 martie 2013 ·

Judeţul Gorj trebuie să devină unul mai curat, iar de sprijin nu duce lipsă! Autorităţile judeţului au încheiat prima etapă din cadrul unui proiect ecologic european, a cărui valoare atinge suma de 47 de milioane de euro. Cererea de finanţare va fi semnată pe 31 martie, lucru ce garantează că vor veni şi banii.

Primăriile vor beneficia de tot sprijinul Consiliului Judeţean care vrea să aducă soluţii la capitolul salubrizare, să închidă depozitele nocive, care vor fi treptat înlocuite cu staţii de tratare. Toate acestea vor fi posibile pentru că demersurile Consiliului Judeţean dau şi rezultate, prin atragerea primei tranşe de bani, de 27 de milioane de euro. Veştile bune vin după ultima întâlnire avută de curând de reprezentanţii Consiliului Judeţean cu cei ai Ministerului Mediului. Şi paşii tehnici, prevăzuţi de lege nu se vor opri aici. Urmează achiziţiile, de la noul consultant până la publicitate şi asistenţă tehnică. Depozitele neconforme vor fi închise, iar staţii de tratare, construite până în 2015. „Proiectul pe mediu, desfăşurat la nivelul judeţului Gorj şi care ar trebui să aducă judeţului 47 de milioane de euro este în faza finală a primei etape. Acest lucru înseamnă că până la 31 martie vom îndeplini condiţiile necesare pentru publicarea în SEAP a condiţiilor licitaţiilor. Reprezentanţii autorităţilor publice judeţene au avut o ultimă întâlnire cu reprezentanţii Ministerului şi consultantul, care a predat forma finală a studiului de fezabilitate. În jurul datei de 31 martie trebuie semnată cererea de finanţare, astfel încât să putem publica condiţiile pentru licitaţii”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreşedintele Consiliului Judeţean. Întreg judeţul va beneficia de pubele pe care primăriile le vor pune la dispoziţia locuitorilor, inclusiv în zonele greu accesibile. Valoarea aproape integrală a proiectului este suportată de UE, iar diferenţa d

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 25 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 16 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 8 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°