Ceauşescu şi-a creat propria academie erijându-se în filozof şi ideolog inovator al marxism-leninismului. A fost preşedintele de onoare al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice de la înfiinţare ei până la moarte. Printre membrii fondatori ai noii academii s-a aflat şi Ion Iliescu.

La începutul anilor ’70, proiectul scrierii istoriei partidului se îngropase. Şefii propagandei româneşti se puteau dispensa de documente, rescriind istoria comunismului românesc după voia lui Ceauşescu.

Astfel că înaintea elaborării ,,tezelor din iulie” 1971, intraseră în funcţiune, în fiecare reşedinţă de judeţ, muzee după modelul celui din Capitală. Şi tot înaintea acestui document, considerat crucial în războiul creatorilor şi intelectualilor cu puterea, în februarie 1970, Ceauşescu inaugurase, ca preşedinte onorific al ei, Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice.

Mentoratul lui Miron Constantinescu

De pe această platformă s-a erijat în ipostaza de ideolog, iritându-i, probabil, şi cu acest prilej pe sovieticii care se considerau moştenitorii, de facto şi de jure, ai marxism-leninismului. Unici şi în dreptul de reformare a acestui tezaur, de vreme ce Hruşciov se indignase că Mao are pretenţii de ideolog, lansând teorii care, zicea el, valorau cât un galoş rupt.

Primul preşedinte în exerciţiu al acestei noi Academii a României a fost Miron Constantinescu. N-ar fi exclus ca acestui ambiţios cu pretenţii de personalitate multilateral dezvoltată în ştiinţele socio-umane, să-i fi conferit Ceauşescu rolul de magistru al său în subtilităţile marxism-leninismului. În cercurile înalte ale partidului se ştia că, după luarea puterii, solicitase consultaţii unor specialişti în domeniile lor de competenţă.

Fiul nelegitim al savantului Constantin Murgoci şi al unei profesoare din Arad, Constantinescu ţintise să dea un sens exemplar vieţii sale din tinereţe. În