Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia mizează pe companiile de gaze şi loterie pentru a reporni programul de privatizări

Publicat in Gandul, vineri 15 martie 2013 ·

Grecia mizează pe companiile de gaze şi jocuri de noroc pentru a revigora programul de privatizări de 50 miliarde euro cerut de instituţiile financiare internaţionale în schimbul împrumuturilor externe şi restructurării datoriei de stat.

Fondul de valorificare a activelor statului aşteaptă până la finalul lunii aprilie oferte angajante pentru preluarea operatorului de loterie Opap, monopolului de distribuţie şi furnizare de gaze Depa şi operatorului sistemul de transport al gazelor Desfa, a declarat Ioannis Emiris, directorul general al agenţiei de privatizări, citat de Bloomberg.

Grecia s-a angajat să obţină în acest an 2,3 miliarde euro din vânzarea activelor statului, privatizarea celor trei companii urmând să aducă guvernul foarte aproape de această ţintă, a adăugat oficialul.

"Nu există cale de întoarcere. Este un program care trebuie să meargă înainte. A fost decis prin lege şi deja a început. Nu poate fi oprit", a spus el.

Programul de privatizări s-a împiedicat de numeroase obstacole după ce creditorii internaţionali au constrâns guvernul să accepte ţinta de 50 miliarde euro, prevăzută pentru 2020, în timp ce statul elen propusese atragerea a 7 miliarde euro din vânzare activelor statului. Planul convenit într-un final de Atena cu instituţiile financiare internaţionale vizează atât vânzarea participaţiilor statului la diverse companii strategice, cât şi vânzarea de terenuri şi proprietăţi imobiliare, insule şi alte active fixe, precum aeronave.

Fără acces la finanţare de pe pieţe din aprilie 2010, Grecia a încheiat în ultimii 3 ani două acorduri de finanţare externă cu UE, FMI şi BCE, în valoare totală de 240 miliarde euro. Pe fondul tensiunilor sociale generate de măsurile dure de austeritate, guvernul a depăşit de mai multe ori ţintele din acord şi reformele convenite cu creditorii străini.

Emiris a afirmat că desfă

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum o ora
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Germania propune NATO desfăşurarea unor unităţi Patriot în Polonia pentru a apăra un nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”

News.ro acum 50 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Franţa reduce subvenţiile pentru maşinile electrice, pe fondul crizei bugetare

News.ro acum 2 ore
Franţa va reduce semnificativ subvenţiile pentru achiziţia de maşini electrice, conform unei surse guvernamentale, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor publice şi a deficitului bugetar, transmite Reuters. Noua schemă de subvenţii va oferi

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°