Era de asteptat ca, dupa acceptarea cu furie mocnita a umilintelor la care este supus Adrian Nastase in trupu-i de detinut politic, drept urmas al lui Iuliu Maniu, social-democratii sa mearga mai departe cu jocul puterii maxime.
Asa s-a ivit din nou din spuma marii, iertat de limba-i apriga, dupa o lunga si fructuoasa penitenta, noul imperiu al lui Marian Oprisan.
Cu regionalizarea la orizont si Liviu Dragnea staroste peste tot ce misca in front, caci misca-n brisca, flancul boierilor hulpavi trebuia batut in tarusi, priponit in glie, spre vesnica indestulare.
Caci dupa prima lectie a puterii, care se bazeaza pe informatie (aici are grija domnul Victor Ponta sa nu tremure nimic in tara fara sa afle), trebuia purces la a doua, si anume banul.
De asta se face regionalizarea! Fondurile europene pandesc la granite dupa model polonez si, din secunda a doua a deciziei, cand nici nu se va fi uscat cerneala tipografica pe Monitorul Oficial, armiile pesediste se vor infige in teancuri precum capusele in teasta vacilor. Spre ridicarea comunitatilor!
Mie, alegerea lui Marian Oprisan in fruntea baronilor nu imi spune neaparat ca termitele s-au incolonat pe campie si asteapta sa iasa poama. Asta n-ar fi fost o noutate. Ci faptul ca social-democratilor nici nu le trece prin minte sa schimbe ceva din reteta cu care inteleg de ani buni sa intareasca partidul.
De ce ar face-o? A tinut in vremea lui Nastase, au imbunatatit-o cei de la PDL, experienta i-a invatat pe politicieni ca principiile nu tin de foame, deci campaniile electorale nu pot fi sustinute din cantece calugaresti si prelegeri de academicieni. Si nici vacantele pe iahturi intesate de fete bronzate si margelute de sturioni.
Din nefericire, aceasta maniera in care Romania continua sa fie considerata un trofeu, o maslina la butoniera, iar ce