E argentinian, nu e fotbalist, nu e pilot de formula 1. Este cel mai mediatizat personaj al momentului: este noul papă, noul şef al Bisericii Universale, catolice.

M-am uitat foarte atent la momentul cu fumul şi la momentul în care a fost anunţat numele noului papă: în primă instanţă cei de la Antena 3 au scris greşit numele (Francisco Bergoglio); timp de câteva minute colegii de la Realitatea nu au scris nici un nume, că oricum nu ştiau despre cine e vorba. Toţi documentariştii şi producătorii şi-au închipuit că argentinianul Bergoglio e un mare fotbalist sau vreun nou pilot de formula 1. E adevărat că toţi se aşteptau ca numele papei să fie Angelo Scola sau Odilo Scherer, dar totuşi mai rar se întâmplă să vezi marile televiziuni de ştiri prinse în ofsaid, neştiind ce să scrie la un ditamai Breaking News.

În orice caz trebuie să subliniem această zi într-adevăr istorică: 13 martie 2013, ziua în care primul cardinal din America de Sud (de fapt din cele două Americi) ajunge Papă.

Jorge Mario Bergoglio, un nume ce va rămâne în istorie, sub numele de cardinal, dar şi sub numele de pontifical: Francisc, un nume aparte pentru catolicismul primordial şi pentru toată creştinătatea Evului Mediu. Luarea numelui după celebrul Francisc din Assisi înseamnă că noul papă va întoarce Biserica Catolică la rădăcini, la autenticitate, modestie, decenţă. Faptul că este primul papă care îşi ia numele sfântului Francisc e un semn că Biserica Catolică se întoarce la austeritate, decenţă şi respect, la acele principii ale creştinismului primordial.

După numirea unui papă argentinian, dacă luăm în considerare anunţul că renumita firmă germană Volkswagen se mută în China, ne dăm seama (ar trebui să ne dăm seama) că Europa pleacă din Europa. Bătrânul continent este în criză, şi nu este vorba de criza economică ce nu se mai încheie, o criză mult mai profundă, o criză d