Fragment din referatul procurorilor despre judecătoarele Costache şi Dinu de la Tribunalul Bucureşti , arestate preventiv, care încercau să găsească magistraţi coruptibili la Curtea de apel Bucureşti în patru dosare penale ale unor oameni de afaceri : unul îl privea pe ”STROE” , altul pe ”GUSTI”, altele două îi priveau Nelu Iordache şi Ştefan Rădulescu. Reamintim că judecătoarele l-au eliberat pe Dinel Staicu Nuţu, om de afaceri, fost sef al SIF Oltenia, contra 150.000 de euro.
Redăm fragmente din referatul procurorilor referitoare la dosarele lui Dan Stroe şi Marian Eduard Gusti,administratori de firme, acuzaţi în dosarul ”Zahărul” precum şi un rezumat din traficul de influenţă exercitat de cele două magistrate pentru lideri interlopi.
Dosarele oamenilor de afaceri STROE şi GUSTI
”Un al doilea dosar aflat în atenţia magistraţilor COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA (arestate preventiV) pentru a fi soluţionat favorabil prin traficarea influenţei acesteia din urmă asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti, era cel privitor la „STROE” (Dan Stroe, director de achiziţii în cadrul ANAF, acuzat în dosarul „Zahărul”, care voia să iobţină ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării).
Cel de-al treilea dosar la care susnumitele s-au referit în termeni având aceeaşi conotaţie ca şi în cazul dosarului anterior, îl privea pe „GUSTI” (Marian-Eduard Gusti, administrator al mai multor societăţi, acuzat în dosarul „Zahărul”, dorea anularea interdicţiei de părăsire a ţării).
În acest sens, COSTACHE ANTONELA ANEMARY a specificat „GUSTI! GUSTI nu ştie cum, în dosaru’ cu Plieştiu’. Şaptezeci şi doi”, „în…ăla cu STROE… în primu’ de la secţia a întâia! Vezi ce zice şi eu…”.
De asemenea, din precizările făcute de COSTACHE ANTONELA ANEMARY şi DINU VIORICA în contextul dialogului ambiental, a rezultat că dosarul lui „GUSTI” fusese înregistrat