Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Supărarea Primarului pe statui

Publicat in Flacara Iasului, vineri 15 martie 2013 ·

Pare-se că şi cei care-l consiliază pe Primarul Iaşului, cum pot şi ei, au ajuns destul de tardiv la concluzia că, măcar de ochii lumii, trebuie totuşi luate nişte măsuri punitive faţă de cei de la Poliţia locală. Adică trebuie totuşi găsiţi nişte vinovaţi de serviciu, fiind cam ridicol să-l scoţi responsabil tot pe Primarul din Cluj pentru indolenţa organelor din Iaşi. Problema este că aceştia, foştii gardieni publici, fac, de regulă, doar ce li se spune, ca nişte miliţieni fără excese de imaginaţie, păzesc strada şi vila primarului, îl păzesc pe acesta în fizic, tot câte trei, în civil, cam aceeaşi, gonesc ţăranii care-şi vând bastârca de lapte şi legătura de verdeaţă pe trotuar şi nu în pieţele arvunite de intermediari şi alţi samsari, amendează stăpânii câinilor care-şi fac nevoile pe unde-i apucă, câinii, şi cam atât. În rest se fac şi ei că nu văd mai nimic, nici cerşetori, nici hoţi de buzunare, nici ţigani care consideră normal să meargă cu tramvaiul pe veresie, că e al lor (probabil nici nu ştiu că le-ar trebui bilet, dacă tot s-a scumpit recent), nici tânguitorii de profesie care apelează şi ei la milostenia creştină a călătorilor, în orice autobuz, nici halu’ de insecuritate a rablelor de microbuze din transportul public în comun care circulă totuşi pe traseele rutiere din oraş. Sigur că majoritatea staţiilor de transport public sunt distruse, dar nimeni nu ştie de cine, că se lipesc afişe chiar peste tot, ori că nu e prea recomandabil şi sănătos să ai de traversat oraşul după zece seara, că dacă nu te rup haitele de maidanezi, sigur te alegi cu nişte moveuri de la vreun beţiv, aurolac, boschetar ori pur şi simplu un şmecher care simte şi el nevoia firească să-şi descarce nervii pe un trecător oarecare. În scuarul dintre Piaţa Unirii şi bulevardul Independenţei, în fiecare dimineaţă, trecătorii sunt agresaţi de cerşetorii de profesie, instalaţi aci ca

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 25 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum o ora
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°