României îi lipsea cadrul unui nou angajament pro-occidental.

Fără îndoială, scrisoarea miniştrilor de Externe ai Germaniei, Danemarcei, Olandei şi Finlandei, prin intermediul căreia se solicită impunerea unui mecanism de verificare şi penalizare financiară a ţărilor UE care nu respectă standardele democratice şi statul de drept, este ştirea anului. În mod salutar, iniţiativa vine să risipească senzaţia de abandon şi neputinţă pe care o resimte fiecare român lucid, interesat să trăiască, realmente, într-un stat de drept. Plecăm de la o realitate de neînchipuit în urmă cu câţiva ani. Deşi membri ai UE, deşi stat NATO, în ciuda derapajelor anti-democratice de anul trecut, cu toată ofensiva penalilor împotriva justiţiei, tot ce se mai putea face era menţinerea unui blocaj simbolic, accesul în Schenghen. Era o chestiune înnebunitoare şi sufocată. Să-i vezi zilnic pe liderii USL recitând aria „Şi dacă nu, ce ne puteţi faceţi?” sau, mai nou, după raportul MCV, „Noi ne luăm jucăriile şi plecăm, fiindcă avem demnitate”, făcea parte dintr-un scenariu suprarealist. Se ajunsese în ultimul act al teatrului absurdului: pe bani europeni se ducea o făţişă campanie anti-europeană. Cum se poate opri deriva?

Scrisoarea celor patru deschide o nouă dezbatere în existenţa UE, una care nu are cum să rămână fără ecou în societatea românească. Încercând să stabilească o nouă unitate de măsură a reformelor interne, un cod de comportament, ea reformulează un criteriu de apartenenţă: contează nu doar accederea în sine, bifarea unor capitole de negociere, ci şi menţinerea standardelor îndeplinite la un moment dat. Prin dotarea cu un mecanism de supraveghere şi penalizare, uşa UE se deschide în ambele părţi şi pune la dispoziţia cetăţenilor români o armă puternică. De acum înainte, pericolul (auto)excluderii, al izolării, cu consecinţe dramatice pentru România, trebuie valo