Să videm a cui mamă plânge
¤Dom’le, da’ chiar nu ne vine a crede că, până la urmă, o ajuns la vorba noastră mai haladită până şi prea onestu’ Premărete, fie-i zilele slăvite, intimatu Gigimanu’, carele a priceput, e drept cam greu şi destul de târziu că, atunci când e groasă ca pe mâna bărboasă a Opoziţiei şi se pune problema a cui mamă musai să plângă, păi e mai cuşer să plângă a altora. Drept pentru care, nu mai decât ieri, dupe prânzişor, Gigiotu’ o avut brusc, da’ subit o revelaţie mai ambuscată despre faptul că, în toată povestea cu statuile lăbuite prin palmare la ceas de sară, când doarme pe ei comunitarii, trebe ca cineva să plătească pentru deficitu’ de imagine fleaşcă de praf pe care l-o făcut urbei. Acu’ chiar nice nu am pune pariu că de plătit o să deconteze tot scandalu’ şeful gaborilor locali, aşa cum pare a fi normal şi chiar firesc, ori doar vreun suptordonat mai dispensabil şi cu neuronu’ mai trist şi labil. Important e că premăretele a înţeles că, deşi credea altăceva, nu poate chiar lăsa târgu’ de izbelişte, pradă până şi găinarilor lăbuitori de statui, de care până şi hoţia ’naltă, a gulerelor albe, se fereşte ca de boli ruşinoase, că mai fură lumea pe rumpte, da’ parcă nu chiar orice, oricând şi oriunde...
Un târg fleaşcă la greu de gropi culturale
¤Da’ cică asară, la o proiecţie de filme mai maşcate, cu păcală şi alţi păcălici, o desantat în Iaşi, împreună cu un venerabil regizor de comicării, şi un actor destul de celebru pentru a-şi permite sincerităţi spuse verde-n faţă. Ei, şi bietu’ actor grăbit, suficient de în etate pentru a fi văzut destule la viaţa lui, o rămas cam siderat când, până la Ateneu, o descoperit că de fapt Iaşul e o înşiruire dezordonată de gropiţe, gropi şi gropoaie, carele l-or palpat insistent la ficaţi şi la alte organe, suficient ca să-i rămână în memoria afectivă destulă vreme amprenta pregnantă a u