I-aş reproşa, din capul locului, cărţii lui Lucian Boia, „De ce este România altfel?“ (Humanitas,2012), care a stârnit discuţii pasionate, parti pris-ul vădit încă de la titlu: în fond, România, ca orice ţară, „este aşa cum este“, nu neapărat „o ţară care se încăpăţânează să fie altfel“. Mă împac cu multe din particularităţile puse de Boia pe seama României şi a românilor, ca şi cu faptul că ele nu sunt rodul unui blestem metafizic, ci unul al istoriei, „pentru că (România) s-a făcut într-un anume fel“ . Cât despre premisa întregii demonstraţii, mai degrabă o axiomă, ea este un clişeu ca atâtea altele denunţate de autorul însuşi, cum ar fi, de exemplu, acela că poporul român s-ar fi aflat necontenit de-a lungul vremii la „răscurcea tuturor vânturilor istoriei“. Despre cele mai multe popoare se poate spune că s-au aflat la răscrucea cu pricina. Nu este o caracteristică exclusivă a României. Nici a fi altfel nu este, propriu vorbind, o caracteristică, fiindcă fiecare popor are felul său de a fi, ceea ce înseamnă că este altfel. Demitizarea şi negativismul Dincolo de clişeul cu pricina, preferat de autor, probabil, pentru că e provocator (Boia ne-a obişnuit mai demult cu acest fel de abordare), cartea atrage atenţia prin faptul de a curge contra curentului ideologic în materie de istorie. Aşa erau şi cărţile mai vechi despre miturile naţionale, aşa este şi aceea recentă (2011) consacrată elitelor intelectuale româneşti dintre 1930 şi 1950. Două sunt însuşirile acestui fel de a privi lucrurile. Una este demitizarea.

Într-o istorie (şi politică) şi într-o cultură deopotrivă mitizante, plecând urechea la sirenele naţionalismului, studiile lui Boia sunt nişte binevenite duşuri reci. Ele explică convingător, deşi oarecum superficial, nu de ce România e altfel, ci de ce este aşa cum este. A doua însuşire estenegativismul. Selectând de regulă doar un singur set de t