Romeo Florian, primarul de Lechinţa vrea funcţia lui Nicu Moldovan, cel care e de mulţi ani e vioara a doua în PSD. Primarul Lechinţei se vrea secretar general PSD BN. Dacă îi ies şustele, Radu Moldovan îşi pune om CONTROLABIL pe o funcţie cu MAXIMĂ importanţă în partid, dar NU scapă de ghimpele Nicu Moldovan cel care are şanse maxime să-l secondeze pe Radu, din postura de prim-vicepreşedinte (funcşie re-înfiinţată în PSD).
De menţionat că Dan Tanko a luat-o în freză când s-a băgat la creaţii şi a candidat pe această funcţie: a fost cântecul său de lebădă şi totodată blocarea sa din punct de vedere politic. Tanko a pierdut la câteva voturi această funcţie şi simţind că a fost lucrat s-a îndepărtat de guru Radu Moldovan, plasându-se confortabil în umbra PSD.
Ovidiu Creţu poate fi blocat de Alex Bria, tânărul notar băgat la înaintare contra unui primar posac şi orgolios. Creţu a demisionat din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Bistriţa, imediat ce Doina Pană a fost desemnată candidată în Parlament. Primarul s-a retras nemulţumit că nu l-a impus ca şi candidat pe Costică Rus. Pe criteriii de întinerire a partidului şi alte asemenea, Bria poate da emoţii în alegerile pentru Organizaţia Municipală PSD Bistriţa. Deocamdată, Ovidiu Creţu e rezervat în declaraţii privind alegerile interne PSD.
Dani Suciu simte tensiunile şi renunţă la candidatura pentru funcţia de secretar de filială şi se bagă pentru vicepreşedinte (funcţie fără mari pârghii).
Dacă îi ies manevrele, în numai o săptămână, Radu Moldovan îl ANIHILEAZĂ în primă fază pe Creţu şi dă funcţiile-cheie unor YES MENI fără experienţă. Modelul este copiat întocmai de la rivalul cu mustaţă din PDL. De altfel, Radu Moldovan a declarat public faptul că admiră modul de a face politică marca Ioan Oltean.
Alegerile interne în PSD BN vor avea loc în 23 martie, la