adevarul.ro vă prezintă dramele a trei bărbaţi care au luptat contra comunismului şi apoi, în tranziţia timpurie, au luptat cu dezamăgirea. Liviu Babeş, Gigi Gavrilescu, Călin Nemeş, toţi, şi-au luat viaţa şi s-au eliberat. Acum se luptă cu uitarea.
Liviu Cornel Babeş (foto) a fost numit „torţa vie a Revoluţiei române“ şi poate chiar aşa a fost. Avea 47 de ani, era pictor şi scuptor amator. Lucra ca maistru electrician la Trustul de Prefabricate Braşov. Era un om liniştit. Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc şi a murit pe Pârtia Bradu, din Poiana Braşov. Era 2 martie 1989. A lăsat în urmă o pancartă în care cerea, disperat, încetarea crimelor din oraşul său: „Stop Mörder! Braşov = Auschwitz". Ultimul tablou său paortă titlul „Grota cu măşti". Pe verso scrie: „89. Ende".
Liviu Babeş a arătat, cu preţul vieţii, adevărata faţă a regimului comunist. Fisura pe care a creat-o într-un regim ermetic n-a avut însă niciun ecou. O ştire la „Europa Liberă“ şi o relatare a doi turişti scoţieni, Douglas Wallace, din Renfrewshire, şi George Melvin, din Edinburgh, care se aflau pe Pârtia Bradu. Atât. Nu l-a avut atunci şi nu-l are nici acum.
„A meritat?“
„După ’89, oamenii s-au schimbat. Pe stradă, mă opreau şi mă întrebau: «Uite unde am ajuns. A meritat?». Tot timpul asta auzeam. Mereu ne judecau. Culmea, după '89 ne-a fost mai greu. Înainte, măcar toată lumea tăcea, aveam parte de linişte. De atunci, fiecare îşi spunea părerea şi venea cu critici", povesteşte Etelka Babeş, soţia eroului. Etelka Babeş e acum pensionară şi nu vrea să-i apară poza în ziare. Spune că n-are rost.
Când tatăl său s-a sinucis, Gabriela Babeş, aeva 12 ani. Astăzi, e consultant juridic, trăieşte în libertate şi suferă mai mult decât oamenii de rând. Înţelege de ce a murit tatăl ei, dar nu înţelege de ce alţii, ceilalţi, nu înţeleg.
Iar amintirea gestului disperat al lui
