Cel puţin nouă persoane au murit şi aproximativ 70 au fost rănite vineri când o camionetă care transporta artificii pentru o sărbătoare religioasă a explodat în comuna Nativitas, în centrul Mexicului, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP.
"Conform primelor informaţii există nouă morţi şi aproximativ 70 de răniţi", a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a statului Tlaxcala, unde se află Nativitas.
Unii răniţi au fost transferaţi la spitalul din statul vecin Puebla, a declarat purtătoarea de cuvânt, fără a preciza cât de gravă este starea acestora.
Explozia s-a produs în mijlocul zilei în localitatea Jesus de Tepactepec (comuna Nativitas), la 125 de kilometri est de Mexico. Se pare că aceasta a fost provocată de căderea unei artificii aprinse pe vehicul.
Militarii şi serviciile de salvare se aflau vineri după amiază la faţa locului, accesul în zonă fiind interzis.