Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalul – A spus-o antrenorul: Gata cu scuzele!

Publicat in Ceahlaul, sâmbătă 16 martie 2013 ·

* Viitorul Constanţa- Ceahlăul, duminică seară, de la 19,30, în direct la Dolce Sport Ceahlăul trebuie să ia puncte la Constanţa, duminică seară, pentru a-şi îndrepta situaţia. O victorie ar avea un dublu efect, pentru că le-ar permite oaspeţilor să depăşească Viitorul în clasament. Pietrenii au şi alte argumente pentru a fi superiori gazdelor, dar cea mai mare problemă se află tot în curtea proprie. După ce au arătat cu Steaua, nu au nici o scuză să nu reuşească la Constanţa, dacă vor fi mai pragmatici. Din păcate, Ceahlăul nu a arătat aceeaşi motivare şi nu a avut aceeaşi combativitate şi împotriva adversarelor mai mici. U Cluj, CSMS Iaşi, Bistriţa au fost obstacole de netrecut în deplasare pentru formaţia pietreană, care a „murit” glorios, în schimb, cu Steaua, CFR Cluj sau Vaslui. Poate actuala situaţie, în care retrogradarea a devenit o ameninţare serioasă, îi va face pe jucători să înţeleagă că imaginea contează, dar nu salvează. „ E de ajuns cu rezultate negative, încurajări că jocul a fost bun sau scuze că terenul a fost prost! Este momentul faptelor şi meciul de la Constanţa este prima oportunitate”, a declarat antrenorul pietrenilor, Costel Enache. „Cred că trebuie să fim toţi foarte conştienţi că ne aflăm într-o situaţie dificilă, să înţelegm că orice meci este important, că fiecare minge câştigată, orice metru de alegare în plus contează. Probabil că detaliile vor face diferenţa. Aştept o mobilizare exemplară, o conştientizare a faptului că suntem în această situaţie şi de aici o concentrare mult mai mare pentru jocurile care ne-au rămas”. Viitorul, surpriza din debutul campionatului, inclusiv prin acel 3-0 de la Piatra Neamţ, s-a pierdut pe parcurs. A ajuns într-o situaţie aproape la fel de nesigură ca a pietrenilor, iar de la reluarea Ligii I a câştigat un singur punct. Constănţenii nu trebuie judecaţi însă după rezultate, consideră antrenorul Costel En

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Barem Bacalaureat 2024. Ce vor puncta profesorii când vor corecta lucrările la Limba şi Literatura Română

Mediafax acum 26 minute
Subiectele şi baremele la Limba şi Literatura Română au fost publicate de către Ministerul Educaţiei pe edu.ro. Probele scrise din prima sesiune a examenului de Bacalaureat se vor desfăşura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre.

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 2 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum o ora
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 2 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum o ora
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Zelenski: americanii nu sunt pregătiţi să invite Ucraina în NATO

Mediafax acum 2 ore
SUA nu sunt pregătite să invite Ucraina să adere la NATO, a declarat Volodimir Zelenski în cadrul unui interviu pentru o publicaţie americană. Preşedintele ucrainean a analizat atât poziţia actualului lider SUA, Joe Biden, cât şi pe cea a candidatul

Horoscop 2 iulie 2024. BALANȚELE se concentrează asupra vieții personale

Gandul acum 31 minute
Ziua va fi calmă și liniștită. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de marți, 2 iulie 2024. Berbec Ești un adevărat maestru al seducției. De ceva timp, reușești să atragi o serie de persoane. Se pare că nimeni nu poate rezista farmecelor tale. Da

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°