Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că sprijină candidatura municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021 şi va face lobby pentru ca dosarul de candidatură al oraşului să fie de nerefuzat.
"Obiectivul pentru mine, personal, ca şi pentru prietenii mei din Timişoara, fie că îi servesc pe timişoreni la primărie, fie la Bucureşti în Parlament, interesul nostru este de a promova o cascadă de proiecte în următorii ani pentru a face de nerefuzat candidatura oraşului la statutul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. Sigur, puteţi bănui că lobby-ul contează foarte mult, dar elementul, piatra de temelie, dosarul de candidatură trebuie să arate nu numai că oraşul e splendid ca sit, ci şi că este unic în Europa. Dumneavoastră ştiţi mai bine care sunt instituţiile Timişoarei, e vorba şi de instituţiile de cultură, de muzeele din Timişoara (...)", a declarat Barbu.
Întrebat dacă la fel promite lobby şi în alte oraşe din România, candidate la statutul de Capitală Culturală Europeană, Daniel Barbu a dat asigurări că nu a făcut un astfel de angajament în oraşele contracandidate.
"Vă promit că nu am făcut niciun alt angajament în altă parte. Aici e o maşinărie care merge înainte. De aceea nu cred că aveam de ce să fiu echivoc, cu tot respectul pentru alte oraşe din Romania", a spus el.
Municipiul Timişoara a intrat oficial, în 20 decembrie 2012, în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, anunţul fiind făcut de primarul Nicolae Robu, care a subliniat importanţa zilei de 20 decembrie, dată la care, în urmă cu 23 de ani, Timişoara se declara primul oraş liber de comunism.
Potrivit calendarului, în anul 2015, România anunţă oraşele candidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii şi depune dosarele de candidaturi, iar î