Istoria familiei sau a intimităţii părinteşti rămîne pentru România un deziderat istoriografic. Punem în acest mic excurs, cu ajutorul corespondenţei, faţa în faţă, tatăl şi fiul de odinioară. Este vorba de o relaţie despre care s-a scris şi s-a comentat poate prea mult din afara problemei reale. Indiferent care au fost sentimentele sau resentimentele care i-au animat pe copilul devenit între timp adult şi tatăl îmbătînit de ani, la începutul anilor’50, relaţia dintre regele României Carol II şi fiul săi Mihai a fost una specială. Cu siguranţă, resorturile acestei relaţii sunt încă ascunse chiar în copilăria tatălui, a principelui Carol de la începutul secolului XX. Neputinţele de atunci, libertatea gîtuită de norme şi prejudecăţi s-a dorit a fi dezvăluită, afişată şi explicată fără prejudecăţi următoarei generaţii.
Scrisorile aparţin anilor 1934-1935 şi ve-ţi descoperi în rîndurile copilului de atunci, o ataşare sufletească faţă de părintele său, nu foarte diferită faţă de alte copilării similare de a sa, mai puţin privilegiul regal.
“Draga tată,
Îmi aduc aminte cînd mi-ai spus: Fordul este deja o maşină prea mare pentru tine; ei bine un Alfa se conduce ca o bicicletă şi este mult mai mic. Poate îmi vei satisface această dorinţă a mea. Dacă este aşa te sărut cu drag. Mihai”.
“Dragă tată,
Ştiu că întotdeauna îmi faci plăcerile posibile, de aceea nu-ţi cer ceva prea greu de găsit; îţi cer să-mi dai cînd crezi şi cînd îmi voi schimba maşina, să-mi dai un Alfa-Romeo 8 cilindri con turbo tip sport cu două locuri. (Cortina D’Ampezzo)”.
“Dragă tată,
Îţi multumesc din toată inima pentru urările tale şi eu îţi urez încă o dată un an nou cu fericire şi izbîndă. Am călătorit pînă la Trieste foarte bine; de acolo am mers, cu oncle Paul, cu maşina pînă la Fasana, unde ne-am îmbarcat pe o rablă care ne-a dus în zece minute la B
