Papa Francisc a trimis, duminică, primul său mesaj pe Twitter, pe contul său, @pontifex, relatează agenţiile internaţionale de presă. Sursa: Reuters
„Dragi prieteni, vă mulţumesc din toată inima şi vă cer să continuaţi să vă rugaţi pentru mine. Papa Francisc”, a scris, duminică, Jorge Bergoglio, în italiană, pe contul de Twitter care fusese închis la 28 februarie, după ce precedentul suveran pontif, Benedict al XVI-lea, a renunţat la pontificat.
Contul a fost redeschis după alegerea noului papă, argentinianul Jorge Bergoglio, miercuri seară.
Contul @pontifex a atras, de la lansarea sa la 12 decembrie, circa 2,5 milioane de abonaţi, dintre care peste un milion şi jumătate în limba engleză. Postările au fost traduse în italiană, spaniolă, germană, franceză, portugheză, poloneză, arabă şi latină. A zecea limbă ar urma să fie chineza.