O nouă etapă din cadrul Ligii a IV-a s-a desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, două partide încheindu-se la egalitate.
Inter Markus Slatina nu a obţinut decât un punct pe terenul formaţiei Voinţa Băbiciu, jocul încheindu-se nedecis, 1-1. Slătinenii au deschis scorul în prima repriză prin Valentin Oprea, iar formaţia gazdă a egalat prin Plean în minutul 80 în urma unui penalty. Antrenorul de la Inter Markus Slatina, Valentin Turiac, s-a arătat nemulţumit de joc şi susţine că elevii săi au pierdut cele trei puncte din cauza neatenţiei.
„Am primit golul egalizator în minutul 80 după ce portarul a faultat în careu atacantul formaţiei gazdă. Am pierdut puncte din cauza neatenţiei, sunt foarte nemulţumit. Sunt foarte nemulţumit şi din cauza arbitrajului. Arbitrul Lupu s-a sucit după pauză şi a fluierat într-o singură direcţie, pentru gazde. Am avut doi jucători eliminaţi, pe Măicăneanu şi pe Nistor, ambii primind cartonaşul roşu. Primele galbene primite au fost pentru faulturi de joc. La 1-0 am avut două-trei ocazii clare, dar nu am mai marcat”, a spus Valentin Turiac.
Antrenorul formaţiei din Băbiciu s-a arătat mulţumit de joc.
„Sunt foarte mulţumit de joc, i-am surprins la toate capitolele. Nu au fost probleme de arbitraj, jucătorii de la noi au scăpat pe contraatac şi au fost faultaţi, oaspeţii fiind avertizaţi de arbitru. Stoian i-a tăvălit pe toate părţile, a făcut un joc foarte bun. Am avut cinci ocazii foarte mari, dar portarul lor a apărat foarte bine”, a spus antrenorul Voinţei, Gabi Ciobanu.
Voinţa Băbiciu: Neda, Plean, Rusăneanu, Văduva, Ţolea, Badea, Rezeanu, Lăcătuşu, Oprica, Stoian, Rădulescu. A mai jucat Popa.
Inter Markus Slatina: Radu, Matei, Măicăneanu, Marin Petrişor, Bica, Nistor, Dincă, Fieraru, Oprea, Mitruţă, Vasilescu. Au mai jucat: Ene şi Simion.
Olimpia Rotunda, rem