Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazarmă prădată şi părăsită

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 17 martie 2013 ·

Deşi nu desfăşoară niciun fel de activitate didactică, Facultatea de Protecţia Mediului din cadrul Universităţii Oradea ţine cu dinţii de fosta unitate militară. Fostele clădiri sunt distruse, bălăriile şi tufişurile cresc mai înalte decât barăcile, iar şobolanii şi căpuşele au invadat locul, devenit un adevărat focar de infecţii. Deşi nu foloseşte fosta unitate militară de pe strada Căplenilor, Facultatea de Protecţia Mediului refuză să o cedeze Primăriei Carei, care ar putea utiliza clădirile şi terenurile pentru diverse scopuri utile comunităţii, cum ar fi amenajarea unui adăpost pentru câinii comunitari. Deşi Facultatea de Mediu din Oradea nu mai are studenţi la secţia din Carei de ani buni, patrimoniul fostei unităţi militare a devenit obiectul unor afaceri derulate în interes personal de către unele cadre universitare.

Unitate militară pe 34 de hectare de teren

Bazele unităţii militare din Carei au fost puse în anul 1991. Prin decizia nr.288/20 septembrie 1991, Prefectura Satu Mare a transmis din administrarea Primăriei Carei în administrarea directă a Ministerului Apărării Naţionale (MApN), respectiv a Unităţii Militare 01020 Dej, a unui teren în suprafaţă de 34 hectare, situat pe strada Căplenilor din municipiul Carei. În anii următori, MApN a construit barăci, depozite, centrală termică şi alte anexe pe o suprafaţă de 18 hectare, celelalte 16 hectare fiind folosite ca şi câmp de instrucţie.

În urma aderării ţării noastre la NATO, Unitatea Militară 01251 din Carei a fost desfiinţată la sfârşitul anului 2002, personalul şi tehnica de luptă fiind repartizate altor unităţi din Nord-Vestul României. Unitatea de pe Căplenilor a rămas pur şi simplu goală, aici rămând doar câţiva paznici care să ferească patrimoniul acesteia de furturi şi distrugeri.

Cazarmă acaparată de Universitatea Oradea

În urma încetării activităţii UM 012

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozia de la Dedeman din Botoșani. Patru victime sunt în continuare în stare gravă

HotNews acum o ora
Opt din 15 persoane care au fost rănite în explozia de la magazinul Dedeman din Botoșani au fost externate. Doi pacienți internați la Spitalul Floreasca din București sunt în continuare în stare gravă, aceștia fiind intubați. Unitate primire urgente

A murit jurnalistul Mircea Carp. Familia Regală: „Una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român”

Gandul acum 48 minute
Mircea Carp, unul dintre veteranii presei românești, s-a stins din viață la 101 de ani. Familia Regală, al cărui fost șef l-a decorat acum 19 ani, a transmis un mesaj de comemorare, în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotam

Cod galben de caniculă în Banat şi sud-vestul ţării

Press Alert acum 2 ore
Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. De asemenea, au fost emise două avertizări Cod galben, valabile sâmbătă. „Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea ma

Explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale

Mediafax acum 3 ore
O explozie în atelierul Liceului Tehnologic „Dimitrie Bolintineanu” din oraşul Bolintin Vale s-a produs vineri seara, în încăperea respectivă fiind două cadre didactice şi patru elevi. Doi dintre elevi şi cadrele didactice au primit îngrijiri medica

Biroul Electoral a decis vineri seara că pot fi tipărite buletine de vot suplimentare și pot fi transportate între secţii în ziua alegerilor, acuză USR

HotNews acum 28 minute
Reprezentanții USR acuză că vineri seară, cu mai puţin de 48 de ore înaintea deschiderii urnelor pentru alagerile locale și europarlamentare, Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o hotărâre prin care este permisă tipărirea suplimentară de buleti

A murit jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

HotNews acum o ora
Jurnalistul Mircea Carp, una dintre vocile posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii în timpul comunismului, a murit la vârsta de 100 de ani, anunță Familia Regală, sâmbătă, pe Facebook. Mircea CarpFoto: AGERPRES Familia Regală afirmă că jurn

ANM - Descărcări electrice, averse, vijelii şi grindină în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei şi nordul Munteniei, sâmbătă , fiind emisă o atenţionare meteorologică cod galben. ANM a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora

Alegeri locale și europarlamentare 2024. Campania electorală s-a încheiat sâmbătă dimineața. Ce nu mai au voie candidații și partidele să facă

HotNews acum 4 ore
Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7,00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală, scrie Agerpres

Vreme rea în câteva localităţi din Bacău. Zonele intră sub Cod portocaliu de vijelii şi de grindină

Mediafax acum o ora
Autorităţile au emis avertizare Cod portocaliu, între orele 12.20 şi 13.30. Vor fi averse torenţiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină, anunţă ISU Bacău. Sunt vizate zo

Marius Tucă Show începe duminică, 9 iunie, de la ora 18.00, live pe gândul.ro. România votează!

Gandul acum o ora
Invitații zilei sunt Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, Doru Bușcu, jurnalist, Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Ștefan Popescu, analist de politică externă, Victor Ponta, fost premier al României, prof. univ. dr. Dan Dungaciu,

Vremea

București
acum

31°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

23°/36°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

28°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/28°
lun.

18°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/26°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

16°/26°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/30°