Deputatul PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă seară, la Suceava, că PNL încearcă acum desfiinţarea PDL prin preluarea democrat-liberalilor la fel cum a încercat PSD în 2003, în perioada când partidul era condus de Adrian Năstase.
Udrea a spus în faţa membrilor PDL Suceava, la prezentarea moţiunii cu care doreşte să câştige preşedinţia PDL, că există zvonuri privind un mare proiect de dreapta care înseamnă topirea PDL în PNL.
"Eu sper că (zvonurile - n.r.) nu sunt adevărate, dar în mintea multora există această idee, că nu au niciun viitor cu PDL şi că cel mai bine e să fugă cu toţii la partidul lui Antonescu", a declarat Udrea, conform pesurse.ro.
Ea a adăugat că oferta PDL privind o alianţă cu PNL a primit un răspuns categoric de la Crin Antonescu care a spus "pas" şi că liberalii nu se gândesc la o asemenea alianţă până în 2016, când va fi un singur partid de dreapta, PNL.
"Ce înseamnă asta? Că planul lor este ca PDL să dispară în PNL? Să se topească în PNL? Să ne ducem cu toţii, la bucată, unul câte unul în PNL? A mai vrut asta în 2003 şi Adrian Năstase când îşi propunea, la Snagov, să desfiinţeze PD. Din nou un partid nedemocratic, cum este astăzi PNL, face ce a făcut atunci PSD. Îşi propune acum, când partidul nostru este slăbit, să-l facă să dispară pentru că ştiu că dacă partidul îşi revine din nou au o soartă grea pe eşicherul politic de dreapta românesc", a spus Elena Udrea.
Ea a arătat că pentru a nu avea o concurenţă reală speranţa PNL este să preia, la bucată, PDL.
"Eu nu cred că partidul acesta, care are victoria în sânge, care are o istorie de succese, de luptă cu Iliescu, cu Năstase, nu cu diletanţii aceştia politici, Ponta şi Antonescu, nu cred că acest partid este în situaţia de a se topi în PNL. Ci este cel mai puternic partid de dreapta din România şi orice proiect politic trebuie