Castelul Korniș poate fi considerat o piesă specială între castele din Transilvania. A fost castel-cetate, o construcție superbă care adăpostea cel mai mare muzeu de științe naturale din Europa de Est și o bibliotecă imensă. Era înconjurat de dealuri pline de vii, pășuni și păduri, un domeniu de mii de hectare care se întindea până la Bobâlna și mai departe.
Istoria lui a început la 1573 și s-a oprit brusc, într-o noapte, în 1945. Atunci au venit comuniștii, contele Korniș a fugit, sătenii au dat foc cărților în curte și-au început să care mobilă, covoare, tablouri. N-a mai rămas nimic. Castelul a devenit școală, cămin cultural și sediu IAS.
Astăzi, e doar o ruină unde satul își aruncă gunoaiele, vecinii pasc oile, iar puștii scriu cu vopsea pe pereții răniți. Domeniul aparține Gabrielei Korniș, ultima moștenitoare a familiei nobililor Korniș.„Grofoaia”, cum îi spun sătenii, are acum 92 de ani și stă într-o garsonieră la un demisol din Budapesta.
Un conte cu picior de lemn – povestea incredibilă a unei destrămări
Spre Dej în sus, la dreapta, peste calea ferată, și apoi la stânga, pe drumul spre Mănăstirea, în mijlocul satului, pe o colină, lângă clăițele de fân ale sătenilor am regăsit ce-a mai rămas din Castelul cu inorogi. În primul rând inorogii, apoi ruinele și de jur împrejur gunoiul satului.
Se spune că inorogul are doar întâlniri istorice cu omul. De cele mai multe ori, așteaptă momentul potrivit și asta are legătură cu noi. Dacă vremurile sunt tulburi și lumea este cuprinsă de urâciune, licornul nu vine. Sunt sute, mii de ani de când inorogii nu mai vin spre oameni. I-au apărut împăratului Fu His acum 5.000 de ani ca să-i dezlege taina scrisului, armatelor lui Gingis Han ca să oprească războiul, regelui Pericle sau copiiilor, în deșertul Arabiei.
Cel de pe Someș se spune că frământa câmpurile și strica recoltele, iar unul dintre
