Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salvarea de urgenţă a Ciprului este incertă. Băncile ar putea rămâne închise luni şi marţi

Publicat in Adevarul, duminică 17 martie 2013 ·

Guvernul cipriot a amânat o sesiune de urgenţă a Parlamentului, care urma să înceapă duminică un proces de ratificare a unui plan de salvare european controversat, a anunţat televiziunea publică, precizând că dezbaterea va avea loc luni, relatează AFP.

Preşedintele Nicos Anastasiades a amânat tot pentru luni un discurs în Parlament şi un mesaj adresat naţiunii, prevăzut duminică, în apărarea planului de ajutorare, pe care l-a calificat drept "dureros" şi care prevede ca toate depozitele bancare să fie taxate în schimbul acordării unui împrumut în valoare de zece miliarde de euro.

Parlamentul s-a angajat într-o cursă contra-cronometru să valideze acest acord, înainte ca băncile să deschidă, marţi dimineaţa, luni fiind zi liberă.

Preşedintele conservator urmează să susţină un discurs în Parlament la ora locală 11.00 (11.00, ora României), înaintea unei dezbateri a deputaţilor, prevăzută pentru ora locală 16.00 (16.00, ora României), asupra ratificării acordului încheiat sâmbătă dimineaţa la Bruxelles.

Guvernul se va reuni la ora locală 6.30 (6.30, ora României) pentru a finaliza proiectul de lege ce urmează să fie prezentat în Parlament, care prevede aplicarea unei taxe excepţionale şi fără precedent asupra conturilor bancare ale tuturor rezidenţilor de pe insulă, în cuantum de până la 9,9%, care a declanşat furia depunătorilor.

Potrivit televiziunii publice, dezbaterea a fost amânată pentru a "permite deputaţilor să fie perfect la curent cu situaţia şi mai bine informaţi".

Însă postul Sigma TV a anunţat că Anastasiades caută să îşi asigure o majoritate simplă care să susţină textul în Parlament, unde partidul său, Disy (dreapta), deţine doar 20 din cele 56 bde mandate.

Partidul comunist Akel, care dispune de 19 mandate, a respins pe când se afla la putere, până l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 7 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Meciul CFR Cluj-Rapid: Marius Şumudică – Per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câştigăm

News.ro acum 58 minute
Marius Şumudică, antrenorul formaţiei Rapid, crede că echipa sa putea câştiga la Cluj şi speră ca giuleştenii să prindă play-off-ul. „Să fiu sincer, pentru că am egalat pe final, sunt mulţumit. Dar per total sunt nemulţumit, pentru că meritam să câş

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 2 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, 24 noiembrie, la ora 7.00

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se vor deschide duminică, 24 noiembrie 2024, începând cu ora 7:00. AEP le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte preved

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 12 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 2 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 6 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
mie.

2°/4°
Iasi
acum

-1°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/3°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-4°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
mie.

3°/5°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°
mie.

2°/7°