Curtea de Apel Bucureşti a anulat irevocabil, la cererea Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire pentru investiţiei Aqua Parc din Parcul Tineretului. Senţina a fost preonunţată pe 14 martie.
Investiţia urma să fie realizată pe 53.000 de metri pătraţi în Parcul Tineretului. Peste jumătate din această suprafaţă urma să fie acoperită cu piscine, restaurante şi parcări auto, cu încălcarea interdicţiei legale de construire pe spaţiul verde.
Investiţia era, conform autorizaţiei de construire, în valoare de 30,5 milioane lei. „Conform afirmaţiilor investitorilor, în vederea finanţării proiectului a fost acordat un împrumut bancar. Pierderile investitorului sunt de ordinul câtorva sute de mii de euro“, se arată într-un comunicat al Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“.
Asociaţia încurajează investitorul să se îndrepte în justiţie pentru recuperarea pagubei împotriva tuturor emitenţilor actelor ilegale. „Numai aşa se poate stopa atitudinea iresponsabilă a primăriilor din Bucureşti în eliberarea actelor necesare investiţiilor imobiliare. Numai aşa se poate crea un cadru investiţional corect în Bucureşti“, susţine Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei „Salvaţi Bucureştiul“.
Tribunalul Bucureşti a anulat Planul Urbanistic de Detaliu şi autorizaţia de construire pentru proiectul Aqua Parc din Parcul Tineretului şi pe 4 iulie 2012, atunci putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.
Povestea unui proiect cu iz de scandal
Terenul din Parcul Tineretului aparţine Municipiului Bucureşti. Printr-un contract de parteneriat public-privat din 29 aprilie 2009, ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement), structură a Primăriei Municipiului Bucureşti, se asocia cu firma Blue Ciel pentru construirea Aqua Parcului.
Prin Hotararea Consiliului Local a