Una dintre întrebările la care încearcă cercetătorii să găsească răspuns este dacă bolnavii pot fi vindecaţi şi cu ajutorul manifestării creativităţii. Ryan, în vârstă de nouă ani, bolnav de leucemie, este convins de acest lucru. El face chimioterapie de trei ani şi jumătate şi a luat peste 8.000 de pastile. Dar pe lângă tratamentul medical pe care l-a urmat, el a fost ajutat să se vindece şi prin artă, spune BBC.
„Atunci când îţi este rău, arta este cea care te ajută să treci peste, să uiţi de problemele cu care te confrunţi. Te face să simţi că poţi face absolut orice“, spune Ryan.
Băiatul este unul dintre cei 5.000 de copii care primesc anual lecţii de terapie prin artă în cadrul fundaţiei americane Tracy’s Kids, care este într-o strânsă colaborare cu spitalele. Dar astfel de programe se află momentan sub presiunea de a oferi dovezi că arta oferă beneficii medicale.
„Sincer, este foarte greu să dovedeşti toate aceste aspecte pozitive într-un mod ştiinţific şi asta încercăm noi să obţinem în timpul terapiei, bazându-ne şi pe îngrijire medicală. Există un termen numit «practică bazată pe dovezi», care înseamnă că trebuie să ai dovezi ştiinţifice că o terapie funcţionează în modul în care ar trebuie să funcţioneze. În acest punct ne aflăm noi acum, trebuie să arătăm că terapia prin artă chiar funcţionează“, spune Tracy Dee Councill, directorul Tracy’s Kids.
Evaluarea terapiei prin artă este şi parte a unui curs pe care studenţii îl au în programa Universităţii George Washington, iar partea bună este că noile tehnologii permit cercetătorilor să măsoare răspunsul creierului la artă.
„Putem observa unele schimbări care se petrec în creier, unele conexiuni care se fac, dar această arie are nevoie de o cercetare mai amplă pe care noi încercăm să o desfăşurăm“, explică Donna Betts, asistent universitar la Universitatea George Washington.