Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Burse pentru liceenii comunei Văleni

Publicat in Ziarul de Roman, luni 18 martie 2013 ·

Inițiativa aparține primarului Ionel Stoleru (foto), care și-a propus ajutorarea elevilor fără resurse financiare care urmează liceul.

Tot mai mulți copii de la sate se află în situația de a rămâne doar cu câteva clase, fie din caza sărăciei, fie pentru că nu găsesc motivația și nimeni nu se străduie să le-o arate. Puținii copii de la sate ajunși în băncile liceului sunt mici “genii” pe lângă ceilalți, care au uitat buchia cărții sau nu au cunoscut-o. Fără mijloace serioase de constrângere, dascălii nu pot face nimic. Autoritățile locale au alte griji și, de aici, un lanț vicios pe care puțini se ostenesc să-l rupă.

Comuna Văleni, ca multe altele, are puțini copii la cursuri liceale. Ca părinții să nu aibă o scuză – sărăcia -, primarul Ionel Stoleru s-a gândit să facă ceva pentru copiii comunei. “Am observat, în ultimii ani, cum tot mai mulți copii, în special cei de la țară, renunță la liceu. Unii vor să învețe, au potențial, dar nu au resurse materiale. Nu putem rămâne indiferenți la aceste cazuri și am demarat un proiect în acest sens”, spune primarul Stoleru.

Anul trecut școlar, doi copii din comună au primit ajutoare financiare din partea Consiliului Local Văleni, pentru a nu fi tentați să renunțe la studii. “Erau elevi la Horia, la Liceul «Ion Ionescu de la Brad». M-am gândit la viitorul acestor copii. Ei s-au pregătit pentru meseria de tehnician veterinar. În comună avem nevoie de oameni care să lucreze în acest domeniu. Și am propus un sprijin financiar pentru cei doi copii, pentru tot anul școlar”, a spus primarul comunei Văleni.

În acest an, alți doi elevi din comuna Văleni au avut nevoie de ajutorul Consiliului Local. “Este vorba de două eleve din clasa a IX-a. Amândouă au fost admise la Colegiul Tehnic «Danubiana». Clasa a IX-a este critică pentru elevii care provin de la sate. Acomodarea elevilor cu cerințele de la li

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Steve Bannon, aliat al lui Trump,s-a predat pentru a executa o pedeaspă cu închisoarea pentru sfidare

Mediafax acum 28 minute
Acesta a ajuns luni la o închisoare federală din Danbury, Connecticut, şi a vorbit cu reporterii şi cu un grup de susţinători. El s-a autointitulat „prizonier politic”. „Sunt mândru că merg astăzi la închisoare. Nu numai că nu am regrete, dar sunt m

Ministerul Educaţiei: Rată de participare de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat / Peste 2.000 de candidaţi, absenţi / 34 de elevi, eliminaţi pentru fraudă

News.ro acum 2 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni, că rata de participare a fost de 98,3% la proba de Limba română a examenului de bacalaureat, iar peste 2.000 de candidaţi au absentat. 34 de elevi au fost eliminaţi pentru fraudă. ”La prima proba scrisă (Limba şi l

Peste 300 de persoane au ajuns la SPITAL în Italia, într-o destinație preferată de turiști. Care a fost cauza îmbolnăvirii acestora

Gandul acum 38 minute
O epidemie de norovirus a dus la spitalizarea a peste 300 de persoane, în orașul Torri del Benaco din nordul Italiei, situat pe lacul Garda, potrivit autorităților italiene. Peste 900 de cazuri au fost înregistrate în acest oraș, un loc de vacanță p

Garry Kasparov crede că ameninţarea nucleară este o cacealma a propagandei ruse, pentru că în realitate, Putin n-ar vrea să supere China. Cum vede sfârşitul războiului din Ucraina

News.ro acum o ora
Renumitul şahist Garry Kasparov, devenit una dintre cele mai critice voci ale regimului de la Kremlin, a explicat luni, la Bucureşti, de ce crede că ameninţarea Moscovei cu folosirea armei nucleare este doar o cacealma a propagandei ruse în capcana

Un Boeing al companiei spaniole Air Europa a aterizat de urgenţă în Brazilia din cauza turbulențelor puternice soldate cu mai mulţi răniţi

G4Media acum o ora
Un avion de linie aparţinând companiei spaniole Air Europa, un Boeing 787-9 Dreamliner care zbura de la Madrid la Montevideo, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, luni, la Natal, în Brazilia, în urma unor ”turbulenţe puternice” care s-au soldat cu

CORESPONDENȚĂ GSP DIN GERMANIA Edi iordănescu, realist înainte de optimile EURO 2024: „Olanda e favorită, dar avem și noi atuuri” » Ce le-a cerut jucătorilor în mod expres

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Edi Iordănescu (46 de ani) a prefațat azi duelul România – Olanda, din optimile EURO 2024 ♦ La Munchen, selecționerul „tricolorilor” a vorbit despre ce ar însemna pentru fotbalul românesc calificarea în sferturi și despre cum poate România să dea pe

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Graţiela Gavrilescu (PUSL), după consultările de la Palatul Victoria: Credem că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca alegerile prezidenţiale să fie organizate în luna septembrie - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Biroului Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), Graţiela Gavrilescu, afirmă, luni, după consultările de la Palatul Victoria cu premierul Marcel Ciolacu că ar trebui să respectăm decizia deja luată în Coaliţia PSD-PNL, ca

Locuitorii din 16 localităţi din judeţul Iaşi vor primi apă potabilă doar câteva ore pe zi, până la 31 august / Măsura a fost impusă de furnizorul judeţean de apă din cauza secetei

News.ro acum 3 ore
Apa potabilă va fi furnizată doar câteva ore pe zi în 16 localităţi din judeţul Iaşi, până la 31 august, societatea Apa Vital luând această decizie pe fondul secetei. Printre cei afectaţi se numără şi locuitori de pe mai multe străzi din oraşul Hârl

Grecul Remos vine în România și cântă cu 100 de instrumentiști pe malul mării

Cancan acum 3 ore
Cel mai in voga artist grec, Antonis Remos va avea un concert inedit in Romania, in cadrul festivalului Fusion Music Fest care ca avea loc intre 16-18 august pe plaja Reyna din Constanta. Cantaretul grec care are zeci de milioane de fani in toata lu

Vremea

București
acum

28°
lun.

21°/38°
mar.

21°/38°
mie.

20°/26°
joi

18°/31°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

16°/26°
joi

14°/25°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/28°
mar.

21°/28°
mie.

21°/27°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

20°/31°
mar.

17°/25°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

27°
lun.

21°/34°
mar.

17°/25°
mie.

15°/24°
joi

16°/26°