Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de infracţiuni, soldate cu amenzi usturătoare

Publicat in Impact in Gorj, marți 19 martie 2013 ·

Peste 450 de poliţişti gorjeni au participat în aceste zile la acţiuni în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor pe raza judeţului, pentru siguranţa cetăţenilor. Pe timpul acţiunilor, oamenii legii au constatat sute de infracţiuni şi au fost aplicate numeroase sancţiuni.

Peste 450 de poliţişti din cadrul structurilor de Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Investigaţii Criminale, Investigare a Fraudelor şi Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au participat la sfârşit de săptămână la acţiuni organizate pe linia prevenirii faptelor de natură penală şi care pun în pericol siguranţa cetăţeanului. Oamenii legii au efectuat peste 200 de controale şi filtre, fiind constatate 14 infracţiuni, dintre care 11 în flagrant, trei de natură economico-financiară şi una de natură judiciară, dar şi şapte la regimul circulaţiei rutiere. De asemenea, au fost depistaţi 14 suspecţi, dintre care o persoană a fost reţinută pe bază de ordonanţă de reţinere, pentru o perioadă de 24 de ore. Au fost controlate 143 de unităţi comerciale şi 220 de autovehicule fiind aplicate 677 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 95 prevăzute de normele legale pe linie de ordine publică şi 582 la regimul circulaţiei rutiere, în valoare totală de 112.388 lei. Au fost reţinute 13 permise de conducere şi au fost retrase opt certificate de înmatriculare. De asemenea, au fost confiscate bunuri provenite din contravenţii în valoare de 1283 lei. Astfel de activităţi vor continua şi în perioada următoare, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru siguranţa publică.

Peste 450 de poliţişti gorjeni au participat în aceste zile la acţiuni în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor pe raza judeţului, pentru siguranţa cetăţenilor. Pe timpul acţiunilor, oamenii legii au constatat sute de infracţiuni şi au fost aplicate numeroase sancţiuni

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 44 minute
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

Mediafax acum 7 minute
În urma analizării documentelor trimise de către club prin intermediul FRF, Corvinul Hunedoara a primit acordul de participare în UEFA Europa League, sezonul 2024-2025. Corvinul Hunedoara a obţinut dreptul de a participa în UEFA Europa League prin c

Țara în care numărul celor care consumă zilnic canabis l-a depășit, pentru prima dată, pe cel al persoanelor care beau alcool

Ziare.com acum 34 minute
Numărul americanilor care consumă canabis zilnic l-a depăşit, pentru prima oară, pe cel al americanilor care consumă alcool la fel de regulat, arată un studiu publicat de The Associated Press. În 2022, se stimează că 17,7 milioane de americani au de

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum o ora
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

O italiancă și-a dat în judecată fostul soț pentru că s-a mutat cu amanta pe aceeași stradă. „Am suferit o depresie puternică”

Ziare.com acum 3 ore
O femeie din Italia și-a dat în judecată fostul soț, după ce s-a despărțit de ea, pentru că acesta s-a mutat împreună cu amanta pe aceeași stradă, la câteva sute de metri de casa ei. Prin intermediul unui avocat, femeia a cerut daune morale, pentru

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum 2 ore
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

11°/23°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°