Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Săndoi: "Suntem privilegiaţi să întâlnim Anglia şi Franţa în patru zile"

Publicat in Pro Sport, luni 18 martie 2013 · ·

Antrenorul reprezentativei de tineret, Emil Săndoi, consideră că jucătorii săi sunt privilegiaţi pentru faptul că vor întâlni în partide de pregătire două adversare puternice, Anglia şi Franţa, având astfel ocazia să acumuleze experienţă.

"Este primul antrenament pe care îl avem şi aş vrea ca jucătorii să se detaşeze de problemele de la club. Cu mici excepţii, toţi jucătorii sunt angrenaţi în lupta pentru evitarea retrogradării. În rest, ne aşteaptă două teste foarte importante şi foarte grele. Întâlnim două reprezentante de top din Europa. Jucătorii noştri sunt privilegiaţi întâlnind Franţa şi Anglia în decurs de patru zile. Cred că va fi un plus de experienţă şi nu vor avea decât de acumulat", a spus Săndoi, luni, într-o conferinţă de presă.

România se pregăteşte în vederea partidelor din preliminariile Campionatului European din 2015, care vor debuta în iunie, fiind într-o grupă din care mai fac parte Germania, Irlanda, Muntenegru şi Insulele Feroe. Săndoi va alinia o echipă formată din fotbalişti născuţi după 1 ianuarie 1992, ce vor avea drept de joc în preliminarii, în timp ce una dintre adversarele tricolorilor, Anglia, calificată la turneul final al CE de anul acesta, din Israel, va folosi generaţia precedentă, născută după 1 ianuarie 1990.

"Jucătorii Angliei sunt mai mari ca vârstă decât ai noştri, pentru că ei sunt calificaţi la turneul final din 2013. Englezii nu au mai primit gol de opt meciuri şi sunt jucători mai experimentaţi, dar sperăm să ne rdicăm la nivelul adversarilor. Cred că jucătorul român are numai de câştigat din meciuri cu nume mari din Europa. Am luat aceste meciuri, pentru că în grupă ne vom confrunta cu Germania, chiar dacă acum suntem dezavantajaţi pentru că nu avem aceeaşi omogenitate ca Anglia sau Franţa. Doar cu jocuri puternice putem câştiga experienţă. Două meciuri cu Anglia şi Franţa nu se refuză", a explica

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 6 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 10 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 8 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 13 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 4 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 8 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°