Dezbaterile recent reluate despre sistemul electoral din Romania sunt o tema sensibila, reaprinsa de rezultatele alegerilor din 9 decembrie 2012. Esenta dezbaterii ar trebui sa priveasca insa natura sistemului electoral, nu gradul de pregatire a romanilor pentru democratie.
Multi analisti si comentatori politici si-au varsat dupa 9 decembrie naduful pe popor, o entitate iresponsabil manipulata dupa 1989. O astfel de tendinta este ultra-periculoasa pentru ca Romania nu are decat o singura alternativa la democratie: disparitia. Iar fara popor, nu exista democratie.
Oricate frustrari ar avea la baza abordari de genul "avem ce meritam", "Parlamentul si politicienii seamana cu poporul", "o sa-i iasa pe nas poporului ce a votat", "poporul prefera penalii" etc., ele nu sunt constructive si nu fac altceva decat sa oculteze adevaratele probleme din relatia poporului cu elita.
Mai intai, problema meritelor. Politica este un domeniu care n-are mai nimic de-a face cu meritele, ci cu interesele. Meritocratia ar trebui sa fie principiul de baza la nivelul institutiilor si intreprinderilor, publice si private. Restul ar veni de la sine. Daca multi romani nu au curajul sa-i tina piept unui sef abuziv care zbiara ca sa-si acopere prostia, sa nu se astepte prea curand la o clasa politica de tip german.
Apoi, problema responsabilitatii. Cand o familie, o intreprindere, o tara nu functioneaza, cand membrii ei se cearta si vor sa o paraseasca, daca munca grea nu asigura existenta decenta, cine este de vina? Capul familiei, managementul, elita politica? Sau, dimpotriva, sotia si copiii, muncitorii sau poporul de rand?
Atunci cand cei din urma devin cei dintai (adica poporul, din 4 in 4 ani, la vot), carturarii ies in fata si se lamenteaza ca poporul este idiot. Chiar asa? Pai daca poporul se afla in aceasta stare, atunci ce se po
