Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL - LIGA 1 Superioritate a gazdelor în primele dispute ale rundei a XXIII-a

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 18 martie 2013 ·

Runda a 23-a a campionatului primei ligi la fotbal nu a produs surprize în primele două zile. Severinul a obţinut prima victorie din retur prin două goluri marcate în prelungirile partidei şi speră ca recupereze cele patru puncte distanţă pe care le mai au pentru a se salva. Concordia nu se regăseşte şi pierde din nou toate punctele pe propriul teren, ajungînd în zona fierbinte. Victoria bistriţenilor asupra Oţelului demostrează că fosta campioană mai are mult de lucru pentru a ajunge la un potenţial superior. Pandurii au apăsat pe acceleraţie la reluare şi în trei minute şi-a trecut în cont victoria. În meciul zilei, Petrolul i-a stricat sărbătoarea celor 500 de meciuri pe prima scenă lui Ionel Dănciulescu, printr-o victorie normală, obţinută totuşi uşor.

Victorie în

prelungirile partidei

CS Severin - Gaz Metan 2-0 (0-0)

Au marcat: Florin Costea (90+1), Mihai Roman (90+5).

Un meci echilibrat, în care ambele formaţii au trecut pe lângă victorie în timpul regulamentar de joc. Meciul a început cu o întârziere de 5 minute datorită faptului că Velcovici de la gazde s-a accidentat la încălzire şi a fost schimbat cu fostul stegar, Ciprian Brata. Temperatura de sub zero grade a fost un incovenient pentru ambele formaţii. În final, meciul se ducea spre o remiză albă, dar Florin Costea şi Roman au marcat pentru păstrarea punctelor lângă Dunăre.

Astra şi-a consolidat

poziţia secundă

printr-un succes clar

Concordia - Astra 0-2 (0-0)

Au înscris: Fwayo Tembo (55-pen.),Valerică Găman (65). Eliminat, Sorin Ghionea (55) pentru henţ în careu.

Concordia a ajuns la a 6-a partidă fără victorie, rezultat care a postat-o într-o zonă a retrogradării. Astralii s-au dovedit mai incisivi, au avut mai multe acţiuni în atac, dar decizia lui Ghionea de a opri mingea cu mâna, a influenţat decisiv rezultatul. Mai î

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 18 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 22 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 26 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 26 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 34 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°