Este medic şi scrie cu pasiune literatură science fiction. Este tată, soţ, profesor la o şcoală sanitară postliceală din Suceava, joacă tenis de câmp, este promotorul unui cenaclu literar şi adesea furios pe telefonul mobil care sună mereu, dar şi că ziua are doar 24 de ore.
El singur spune despre sine că, deşi este sănătos la trup şi la minte, chiar dacă face toate prostiile pe care le interzice pacienţilor, nu are „toate ţiglele pe casă”. Poate pentru că e mereu alert, cu o treabă de rezolvat în următoarele 10 minute, pentru că nu gândeşte şi nu se comportă ca toată lumea, pentru că munceşte ca dementul şi nu pupă în fund pe nimeni.
Eu spun însă că Florentin Ionuţ Haidamac „Medicul SF” cum m-am hotărât să-i spun dintr-un moment anume, este cel mai sincer, drept, curajos şi cel mai puţin banal om pe care l-am întâlnit. Fie că tratează pacienţi, abordează un amic pe stradă, se încrâncenează şi se răzvrăteşte în faţa anomaliilor din societatea românească şi din sistemul medical sau scrie, felul său de a fi care nu ascunde deloc meandre dantelate în comportament, vorbe în doi peri sau amânări „şopârloase” în luarea vreo unei decizii. Este acelaşi.
Pe Florentin Haidamac îl placi sau nu-l placi, iar dacă e vorba despre ultima situaţie, lui puţin îi pasă de asta. Drumul său în viaţă este drept şi îl străbate fără să piardă timp cu nimicuri şi linguşeli.
„Până acum noi am fost văzuţi ca nişte băieţi care au în cap fraude (…) şi ca nişte medici care trebuie să facă hârtii”
Nu ştie de ce s-a făcut medic. A fost atât de sincer la treaba asta încât nu a inventat, ca să câştige ceva puncte în plus la simpatie, vreo bruscă revelaţie a misiunii de vindecător cu studii superioare. În final dă vina pe literatură. „De ce m-am făcut medic?! Hm, asta mă întreb şi eu acum” răspunde râzând. „N-a fost nici vocaţie, nici măcar o conjunctură sp
