Mărturisesc că am avut intenţia să scriu un studiu critic pertinent, exact şi sobru şi despre poezia lui Daniel Corbu, dar pornind de la titlurile volumelor sale de versuri Intrarea în scenă, Plimbarea prin flăcări şi Preludii pentru trompetă şi patru pereţi, Documentele haosului etc., etc., prin mici digresiuni şi ocolişuri m-am „abătut“ de la intenţia mea şi rezultatul a fost ceea ce se va vedea mai jos: un text parabolic.

Titlurile volumelor au fost pentru mine simple pretexte pentru digresiunile care urmează; totuşi trebuie să spun că n-am lăsat imaginaţia să lucreze în voie, ci am subordonat-o unui labirint logic, urmărind să redau, să mă apropii cât mai mult de atmosfera poeziei lui Daniel Corbu. Titlurile cărţilor sale mi-au fost ca o fereastră prin care am încercat să văd „splendidele grădini ale aurului“, adică ale poeziei. Cititorul va scuza criticul şi va ierta poetul. Cel care stă la fereastră şi admiră un peisaj frumos ce se deschide în faţa sa e vinovat oare pentru imaginile şi cuvintele care-i trec prin minte? Iar eu am încercat aici chiar mai mult: am încercat să jonglez cu ideile. Am reuşit, n-am reuşit?

Dar să începem cu începutul. Referitor la Intrarea în scenă, titlu care spune mult despre teatralitatea poeziei autorului. Mai de mult, la o întâlnire cu publicul, regizorul Ovidiu Lazăr vorbea despre relaţia dintre actor-regizor-autor-text-public, făcând următoarea comparaţie: un actor este o uşă pe care intră autorul şi spune : „Stimaţi spectatori, în seara aceasta vă prezint următorul spectacol, vă rog să aveţi un pic de răbdare, mi-am uitat ochelarii în cabină şi nu reuşesc să descifrez textul. De care text e vorba nu spune. Spectatorii aşteaptă şi ei tăcuţi, iar autorul iese de pe scenă. În urma lui, uşa-actor rămâne deschisă până la terminarea spectacolului şi actorul rămâne singur pe scenă, iar spectatorii continuă să aştepte î