Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Business Magazin: Românul care conduce din Elveţia o afacere de un milliard de euro

Publicat in Mediafax, luni 18 martie 2013 ·

Materialul de copertă pe care Business Magazin îl propune cititorilor săptămâna aceasta, începând de luni, cu titlul "Miliardar în Elveţia", este dedicat expatului Horia Adrian, care conduce din ţara cantoanelor o afacere de un milliard de euro, operaţiunile Holcim pentru ţările emergente.

Astfel, din paginile noului număr al revistei Business Magazin, disponiblă doar în reţelele Inmedio şi Relay, cititorii pot afla cum a reuşit românul Horia Adrian să preia conducerea operaţiunilor din Europa emergentă ale celui mai mare grup elveţian din industria materialelor de construcţii, precum şi modul în care a evoluat numărul managerilor români care au dobândit poziţii de top în conducerea centrală a multinaţionalelor.

Horia Adrian, românul care coordonează de la Zürich un business total de un milliard de euro şi circa 6000 de angajaţi, se numară printre cei care au plecat din filialele locale ale multinaţionalelor pentru o carieră la nivel internaţional şi vorbeşte despre industria materialelor de construcţii la nivel global. Biografia executivului, traseul profesional, programul său zilnic de muncă şi modul în care reuşeşte să se adapteze călătoriilor aproape zilnice în cele nouă ţări sunt detaliate la secţiunea Cover Story a revistei.

Numărul lansat pe piaţă în 18 martie le oferă celor interesaţi ocazia să afle previziunile privind angajaţii din industria IT şi ce importanţă va avea în următorii ani departamentul de IT al unei companii. Cine este directorul trezoreriei UniCredit Ţiriac, traseul său profesional şi ce aleg să facă cei care au fost CEO în multinaţionale sau antreprenori, dar care şi-au dat seama că au nevoie de mai multă libertate, sunt alte subiecte din secţiunile revistei Bănci, respectiv Resurse Umane.

La secţiunea Aviaţie cititorii pot afla tendinţele pieţei de avioane low cost şi ce au raportat cele două companii aeriene ca

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 28 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 27 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 57 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°