Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTOGRAFIA de moment a Catedralei Mântuirii Neamului. 500 de muncitori lucrează zi şi noapte pentru ridicarea celui mai mare lăcaş de cult din România

Publicat in Gandul, marți 19 martie 2013 ·

Catedrala Mântuirii Neamului, cel mai mare lăcaş de cult din România, care va putea adăposti circa 5.000 de persoane, începe se prindă contur, Guvernul dublând fondurile. Lucrările de şantier se desfăşoară în ritm alert, peste 500 de muncitori lucrând în prezent la finalizarea subsolului 1 al edificiului. Reprezentanţii Patriarhiei afirmă că lucrările de construcţie, care au început la finalul lui 2010, sunt în grafic, dar că în niciun caz Catedrala nu va fi utilizabilă în 2015, aşa cum s-a anunţat anterior. Fondurile pentru ridicarea lăcaşului de cult continuă să vină. Numai anul trecut de la buget au fost alocaţi 19 milioane de lei, iar primăriile din Bucureşti au furnizat şi ele peste 18 milioane de lei, potrivit informaţiilor obţinute de gândul. Sume similare au fost virate şi în 2011.

Lucrările pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului continuă, peste 500 de muncitori muncesc de zor zilele acestea la finalizarea subsolului 1 al edificiului. S-au început lucrări şi la cota 0, iar după finalizarea plăcii se va începe efectiv construcţia incintei principale a Catedralei Mântuirii.

“Cu toate forţele şantierului, adică cu o structură de muncitori de peste 500 de oameni, alcătuită în special din fierari, sudori, dulgheri şi betonişti, ne străduim să ajungem la stadiul fizic preconizat al lucrărilor. Lucrările se desfăşoară în flux continuu, iar turnarea betonului se face atât în timpul zilei, cât şi după orele 18:00-19:00, atunci când cantităţile şi volumul de betonare sunt mai consistente“, afirmă inginerul Gabriel Năstase, responsabilul tehnic cu execuţia lucrărilor la viitoarea catedrală, potrivit site-ului dedicat special Catedralei.

Lucrările, sub atenta supraveghere a Patriarhiei

Sala polivalentă a edificiului, cu o suprafaţă de peste 1.600 de metri pătraţi, se află în stadiul de finalizare la roşu. Foaierul este finalizat, precum

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°