Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind sistarea lucrărilor la Unitatea 5 de la Cernavodă, relatează sursele de presă.
Proiectul mai prevede schimbarea destinaţiei şi utilizarea spaţiilor şi structurilor deja realizate la această unitate, în vederea "exploatării în siguranţă a Unităţilor 1 şi 2 precum şi pentru îmbunătăţirea răspunsului centralei în caz de accidente severe".
Finanţarea activităţilor pentru schimbarea destinaţiei şi utilizării spaţiilor se va face din sursele proprii ale nucleareNuclearelectrica.
"Finanţarea acestor obiective necesare pentru asigurarea exploatării în siguranţă a U1 şi U2, şi pe viitor a Unităţilor 3 şi 4, inclusiv pentru îmbunătăţirea răspunsului centralei la accidente severe, se va realiza de către S.C. Nuclearelectrica S.A., din surse proprii. Cheltuielile beneficiarului vor fi diminuate datorită utilizării valorii de investiţie consumate, prin valorificarea structurilor existente pe amplasamentul aferent Unităţii 5", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de Hotărâre.
Proiectul mai aduce în vedere că prin execuţia acestor lucrări se creează noi locuri de munca în zonă.
F. A. Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern privind sistarea lucrărilor la Unitatea 5 de la Cernavodă, relatează sursele de presă.
Proiectul mai prevede schimbarea destinaţiei şi utilizarea spaţiilor şi structurilor deja realizate la această unitate, în vederea "exploatării în siguranţă a Unităţilor 1 şi 2 precum şi pentru îmbunătăţirea răspunsului centralei în caz de accidente severe".
Finanţarea activităţilor pentru schimbarea destinaţiei şi utilizării spaţiilor se va face din sursele proprii ale nucleareNuclearelectrica.
"Finanţarea acestor obiective necesare pentru asigurarea exploatării în siguranţă a U1 şi U2, şi pe viitor a Unităţilor 3 ş