Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Roman" a produs anul acesta doar două camioane

Publicat in Bursa, miercuri 20 martie 2013 ·

Compania braşoveană "Roman" SA a "reuşit" în primele două luni ale acestui an performanţa de a produce doar două camioane, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. Carol Rugacs, directorul general al producătorului braşovean, ne-a declarat că "în ultimii doi ani a mers tot mai greu piaţa autocamioanelor, anul trecut vânzând doar vreo 20 şi ceva de autocamioane". "Pentru anul în curs avem comenzi pentru 13 autocamioane, dar vom mai participa la licitaţii pentru a ne creşte solicitările, la Romgaz, la Pompieri etc.", a mai spus sursa citată.

Compania braşoveană şi-a redus drastic producţia odată cu pierderea contractelor cu armata americană, cea care comandase sute de autocamioane odată cu războiul din Irak.

Compania braşoveană produce şi autobuze, dar anul trecut nu a reuşit să livreze niciunul. "Pe autobuze, majoritatea vor de mâna a doua, sau ieftine, din Belarus sau din Turcia, nicidecum de la noi, care ne axăm pe o calitate mai ridicată", mai spune Rugacs. Roman SA anunţa în vara anului trecut că are solicitări de autobuze din partea unei companii din Dubai pentru 100 de unităţi produse sub marca Urban Crosstown. Livrarea se va face însă în cazul în care societatea va câştiga o licitaţie care are ca scop achiziţia de către o companie arabă a acestor vehicule. Valoarea totală a contractului ar fi de aproximativ 12 milioane de euro, având în vedere că preţul unui autobuz Urban Crosstown este de 120.000 de euro. Din păcate, însă, acea licitaţie nu a avut loc. "Suntem în discuţii cu partenerii noştri din zonă", a spus Rugacs.

Compania braşoveană are în prezent 300 de angajaţi, după ce în "anii de glorie" ajunsese şi la 26.000 de angajaţi, în 1979.

OVIDIU VRÂNCEANU Compania braşoveană "Roman" SA a "reuşit" în primele două luni ale acestui an performanţa de a produce doar două camioane, potrivit datelor Asocia

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate din Ibăneşti. Patru bărbaţi au căzut într-un bazin de decantare. Trei au fost scoşi în stop cardiac, unul dintre ei fiind resuscitat - FOTO

News.ro acum 46 minute
Patru bărbaţi au căzut, duminică, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru, însă doar unul dintre ei era conştient, ceilalţi trei fiind în

Poliţiştii atrag atenţia asupra unei noi metode de înşelăciune, denumită „Coletul”. Oamenii primesc prin curier cotele nesolicitate, pentru care li se cer câteva sute de lei, obiectele din pachet valorând mult mai puţin

News.ro acum o ora
Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că o nouă metodă de înşelăciune ia amploare. Este voeba despre metoda denumită „Coletul”, care constă în trimiterea, către destinatari, a unor colete cu „cumpărături”. Cei care le primesc trebuie să plătească

Un tribunal din Texas l-a exonerat pe un bărbat care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fie executat pentru o crimă din 1977

News.ro acum o ora
După aproape 47 de ani de procese, Curtea Penală de Apel din Texas l-a exonerat săptămâna aceasta pe Kerry Max Cook pentru uciderea Lindei Jo Edwards în 1977, declarându-l nevinovat de o crimă pentru care a petrecut aproape 20 de ani aşteptând să fi

Cod galben de inundaţii pe râuri din 24 de judeţe

Mediafax acum 2 ore
Sunt sub cod galben de inundaţii râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureş, Alba, Braşov, Sibiu, Timiş, Caraş-Severin, Covasna, Vâlcea, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Vaslui, Iaşi

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 38 minute
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

Satul românesc care va deveni cea mai mare bază aeriană NATO din Europa. Reportaj BBC: ”Prezența SUA este mult mai mare aici”

Ziare.com acum 2 ore
Șase avioane RAF Eurofighter Typhoon sunt așezate pe calea de rulare, cu două motoare turate, în timp ce personalul de la sol se grăbește să adauge ultimele detalii înainte de decolare. În depărtare, un nor de praf se ridică deasupra șantierului und

Român înjunghiat, după meciul de la EURO 2024 cu Belgia

Ziua Constanta acum 40 minute
Incident sângeros în Belgia, căruia i-a căzut victimă un român de 22 de ani. Totul s-a întâmplat în orășelul Rijkevorse, după meciul Belgia – România 2-0, de la Campionatul European din Germania. Un grup de români a fost atacat de mai mulți belgieni

Un parlamentar rus avertizează că Moscova poate schimba doctrina privind momentul utilizării armelor nucleare

News.ro acum 3 ore
Moscova ar putea schimba doctrina privind momentul utilizării armelor sale nucleare, dacă ameninţările împotriva Rusiei cresc, a declarat duminică Andrei Kartapolov, şeful comisiei de apărare a Camerei inferioare a Rusiei, citat de agenţia de presă

Ronaldo Deaconu a semnat! » Mijlocașul rămâne în Superliga

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mijlocașul Ronaldo Deaconu a fost prezentat oficial de cei de la Hermannstadt.

Şase persoane, între care doi copii, implicate într-un accident în staţiunea Mamaia

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ISU Constanţa, în accidentul rutier au fost implicate patru autoturisme. Accidentul a avut loc în staţiunea Mamaia, în dreptul hotelului Oxford. Intervin SMURD B2 Fripis, moto Fripis si 1 ambulanta SAJ. În accidentul rutier au fost implicat

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/35°
lun.

20°/35°
mar.

21°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

18°/26°
mar.

15°/27°
mie.

16°/28°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

20°/26°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

18°/28°
lun.

17°/27°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/33°
lun.

18°/31°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°