Preşedintele Traian Băsescu a retrimis Legea urbanismului în Parlament, pentru reexaminare. Preşedintele nu a promulgat forma adoptată de Legislativ pentru că modificările introduse „ar putea afecta unitatea zonelor protejate” şi vor „genera dezvoltarea unui plan urbanistic derogatoriu, lipsit de coeziune şi impus de argumente financiare”.
Şeful statului susţine, de asemenea, că prin această lege intravilanul localităţilor ar putea fi mărit fără limită. Amintim că Legea urbanismului a început să fie modificată în 2011, prin emiterea unei ordonanţe. Pentru ca aceasta din urmă să devină parte din Legea urbanismului, a fost nevoie ca ea să fie aprobată în Parlament. În acest sens, în urmă cu câteva luni, ea a fost dezbătută în Comisia de Administraţie Publică din Camera Deputaţilor. Prevederile ordonanţei cu pricina au fost modificate însă prin amendamentele aduse de deputatul PSD de Constanţa Eduard Martin şi de fostul deputat Antonella Marinescu, actual consul al României la Toronto.
Aşadar, preşedintele Băsescu întoarce spre Parlament o lege a cărei modificare a fost propusă, prin amendamente, de doi parlamentari - un fost şi un actual - constănţeni.
Aşa cum menţionam în toamna anului trecut, prin amendamentele aduse legii de Martin şi Marinescu, Executivul nu va mai putea să facă planurile de amenajare teritorială pentru staţiunile turistice de interes naţional şi de pe coasta Mării Negre, această sarcină urmând să revină administraţiei locale.
În plus, prin modificarea legii, investitorii privaţi vor putea să iniţieze planuri de urbanism zonal (PUZ-uri) doar în baza unui aviz de oportunitate semnat de arhitectul şef şi de primar. Nota bene!, dacă legea va fi, în cele din urmă, modificată, pentru a produce efecte aceste PUZ-uri nu vor mai avea nevoie de avizul de legalitate al prefectului, reprezentant al Guvernului în teritoriu. @N_P