Bicicliştii vor protesta, sâmbătă, 23 martie, în parcul Herăstrău, împotriva urcării pistelor pentru biciclişti pe trotuar. Evenimentul este organizat de Comunitatea Bicicliştilor din Bucureşti ca urmare a deciziei lui Sorin Oprescu, de a nu trasa pistele pentru biciclişti pe carosabil, întrucât "nu vrea să numere morţii".
"Suntem din nou obligați să ieșim în stradă cu bicicleta. Nu de plăcere, ci pentru protest. Anul trecut am reușit să ne adunăm în numar mare și să arătam că “Existăm și-o s-avem bandă”. Anul ăsta a venit momentul să arătam că vrem benzi adevărate, nu dungi galbene pe trotuare deja supra-aglomerate.", scriu reprezentanţii Comunităţii Bicicliştilor din Bucureşti pe Facebook.
Bicicliştii din Bucureşti nu vor urcarea pistelor pe trotuar. În acest sens, ei vor protesta sâmbătă începând cu ora 11, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle, iar la ora 12 vor porni într-un traseu.
"Într-un dispreț total față de pietoni, primarul Sorin Oprescu a anunțat că vrea să urce din nou pistele pe trotuare. Declarația sa contrazice flagrant tot ceea ce se discută în acest moment în Primaria Bucuresti în materie de mobilitate urbană. Inclusiv actele oficiale prin care se spune clar că pistele vor fi realizate "numai după consultarea cu reprezentanții societății civile" și vor fi amplasate "în special pe zona carosabilă, prin diminuarea spațiului destinat circulației generale", scriu organizatorii protestului pe pagina de Facebook a evenimentului.
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, 11 martie, că nu este de acord cu trasarea pistelor pentru biciclişti pe carosabil, întrucât nu vrea să numere morţii. În schimb, șeful Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei, Ion Dedu, a declarat că ele nu vor mai fi trasate pe trotuar.
"Nu am curajul să le fac pe carosabil. Nu vreau să stau să număr morţii. Am să repar