In nicio alta zi nu a curs atata spirit in comentariile de la televizor cum s-a intamplat cu ocazia eliberarii conditionate a lui Adrian Nastase.
Au fost descoperite simboluri intre intrarea si iesirea din temnita a lui Nastase, paralele intre viata sa si destinul presedintelui (oricarui presedinte), profetii despre trecutul sau si reinterpretari ale viitorului.
Indiferent de pozitia si postul TV de unde erau emise judecatile, ca descriau o revenire grandioasa, ori pecetluiau sfarsitul fostului premier, nimeni nu a facut economie de spirit.
Cine nu elogia magnitudinea culturii lui Nastase, infierea latura diabolica a fostului sef PSD, iar fiecarei sperante i se opunea un blestem. Unde nu era credinta, era teama si viceversa.
Din dorinta de a se opune martirizarii lui, adoratorii justitiei facute de dragul "de a da un exemplu" incercau sa il lipeasca pe Nastase de PSD ca un blestem, stigmat al recunoasterii coruptiei de care partidul lui Ponta nu va reusi niciodata sa se curete. Poate ca importanta pe care a jucat-o in trecut fostul premier justifica uriasul val de efuziune sentimentala de ambele parti.
Poezia vietii de cealalta parte a gratiilor a lui Adrian Nastase e insa considerabil mai putin fascinanta decat o vad majoritatea celor obligati sa isi vanda marfa audientei.
Cu statutul de condamnat eliberat conditionat, fostul presedinte PSD nu poate reveni in partid cel putin pana in 2016, daca e sa se respecte legea partidelor si statutul intern al social democratilor. Si, in ciuda declaratiilor emotionante ale liderilor partidului, o revenire pe cai albi a lui Nastase in politica pare improbabila.
Cine vrea sa vada cum suna cu adevarat viitorul lui Nastase, dincolo de metaforele stralucite ale comentatorilor media, sa repete de doua-trei ori cu voce tare banalul adevar care descrie
