Politica, este pe de o parte, o luptă între indivizi şi grupuri pentru dobândirea puterii (pe care învingătorii o folosesc pentru scopurile lor şi în detrimentul celor învinşi) şi pe de altă parte, dar în acelaşi timp, este un efort pentru a realiza o stare socială care serveşte interesele tuturor. Aceasta este temelia ştiinţei despre politică.

În spectacolul oferit de PDL înaintea confruntării finale de la Convenţia sa naţională, partea cu lupta între indivizi şi grupuri este covârşitoare în timp ce partea de servire a societăţii se limitează la strigătul cu accente de disperare “Noi vrem să fim dreapta!”. În ce constă însă dreapta? Ce vrea să reprezinte şi să facă dreapta de care PDL se agaţă frenetic? Aici n-avem în fapt niciun răspuns. Să creadă fiecare ce-o vrea numai bine să dea. Pentru democraţia românească contează însă ceea ce efectiv şi concret s-a întâmplat în decursul guvernărilor PDL. Iar tabloul, deja istoric, al acestora arată că individual şi în grup cei din PDL au exercitat puterea politică pentru a-şi asigura, în toate împrejurările, o lungă serie de privilegii economice şi profituri personale fără just temei. Motivaţia principală a agăţării de putere prin combinaţii de tot felul care să le asigure o majoritate parlamentară a fost neîndoielnic obţinerea privilegiilor.

Conform ideologiei de dreapta, pe care PDL-ul nu are curajul să o afirme, progresul e asigurat prin faptul că cei mai buni, cei mai inteligenţi, cei mai capabili exercită autoritatea asupra celorlalţi. Altfel spus, dominaţia elitelor asupra maselor asigură răspândirea civilizaţiei. PDL a forţat permanent dominaţia dar nu de pe podiumul unor elite ci din subsolul unor intenţii dintre cele mai condamnabile, adică lăcomia pragmatică şi abandonul valorilor morale şi în orice caz al celor de bun simţ. Nu sunt un duşman al ideii că elitele joacă un rol esenţial în