Până când „patrioţii” se vor lumina, istoria va trece pe lângă noi, imperturbabilă, fără să se intersecteze, ori va fi să vină într-o zi, luându-ne pe nepusă masă.

Mai pretutindeni în Republica Moldova, stăruie de pe vremea defunctei URSS, panouri având înscripţionat în limba rusă îndemnul de a nu uita lecţia de patriotism sovietic. Pentru necunoscători, titlul se traduce după cum urmează: Moldova, patria mea. De ce e valabilă inscripţia şi după separarea de URSS? Evident, pentru a nu exista nici un dubiu că patriotismul moldovenilor are o singură şi inconfundabilă acoperire în Ţara Moldovei. Pentru a asigura continuitatea şi a îndigui mândria moldovenească de cea românească, s-a preferat varianta în limba rusă. Aşa am întâlnit-o şi eu în Basarabia, frapat nu atât de cadenţa ei cât de indiferenţa cetăţenilor, care o acceptă tacit, ca expresie a destinului istoric implacabil. Nimic nu pare să fi clintit destinul atemporal, deci perpetuu, nici măcar desele schimbări de situaţie din istoria recentă a provinciei, ce par să compună doar crusta sa efemeră, factologică. Dincolo de aparenţe, tronează fantasma Rusiei. N-am descoperit-o eu, ci Onisifor Ghibu şi Octavian Goga, acum aproape un veac. Frapaţi de paralelismul dintre formă şi fond, care a generat dedublarea mentalului colectiv basarabean, prin refugiul în interstiţiu, adică în starea de veghe, teamă şi pândă, ce poate paraliza voinţa şi idealurile, cei doi subtili analişti ai spiritului moldovenesc la cumpăna istoriei îşi permiteau să avertizeze că în Basarabia, clarificarea identitară va fi infinit mai complexă decât în celelalte provincii unite cu ţara. Ei, dar şi alţi cărturari ori patrioţi luminaţi au cercetat responsabil specificul basarabean, tragicul istoriei lor, livrându-le politicienilor analize din care trebuiau să formuleze o viziune politică. Din păcate, aceştia n-au înţeles mare lucru din ope