Coşmarul lui Adrian Năstase, început în ziua de 20 iunie 2012, a luat sfârşit! Fostul prim-ministru al României gustă prima zi de libertate după stagiul penitenciar efectuat la închisoarea Jilava în urma mascaradei judiciare “Trofeul Calităţii”. Deţinutul Adrian Năstase – condamnat politic al regimului Băsescu – şi-a dovedit şi în împrejurările grele prin care a trecut superioritatea intelectuală şi morală faţă de detaşamentul odios de torţionari care l-au vrut înfrânt, distrus ca om, epuizat ca politician, secătuit ca profesor. Cel mai performant premier al istoriei postdecembriste iese din închisoare însă întărit de solidaritatea prietenilor, ocrotit de căldura familiei şi, ceea ce este cel mai important, conştient de sentimentul că nevinovăţia lui este acum susţinută de milioane de oameni.
Campania Jurnalului Naţional pentru a demonta acuzele procurorilor DNA, dar şi sentinţa nedreaptă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a avut în acest sens, credem, efect. Sentinţa de eliberare condiţionată nu absolvă de vină răspunderea de plumb ce revine băsiştilor care au instrumentat farsa judiciară a unui proces odios menit să strivească adversarul politic cel mai puternic al preşedintelui ilegitim.
Prima zi de libertate are gustul dulce-amar al luptei câştigate cu multă suferinţă împotriva unei maşini ticăloase.
Atenţie! Acest mecanism infernal nu s-a gripat o dată cu eliberarea lui Adrian Năstase! Sub umbrela ofensivei anticorupţie, ghilotina băsistă stă la pândă, gata să facă alte victime, cu aceleaşi procedee şi aceiaşi locotenenţi fără scrupule folosiţi împotriva lui Năstase.
Jurnalul Naţional
______________________________________________
Tribunalul Bucureşti a decis, cu două voturi pentru şi unul împotrivă, eliberarea condiţionată a fostului premier Adrian Năstase, condamnat anul trecut în iunie la doi ani de închi