Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Aici a locuit Francesco Illy: “Nepoţii lui ar putea să ne ajute să renovăm casa”

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Francesco Illy, cel care a întemeiat celebra companie Illy Cafe şi care a inventat expresorul modern, pe care îl vedem în orice cafenea, a locuit în Timişoara, într-o casă din cartierul Iosefin.

Francesco Illy s-a născut în Timişoara, pe 17 octombrie 1892, în cartierul Iozefin (în germană Josephstadt, maghiară Jozsefvaros). Frumosul cartier istoric este în cea mai mare parte cufundat în uitare şi nepăsare, frumoasele case, unele veritabile bijuterii arhitecturale, sunt triste, degradate, jerpelite, ponosite. Şi-au pierdut aspectul şi culoarea, iar reamenajările cu prost gust se văd la tot pasul. Jumătate zugrăvite într-o culoare, jumătate în altă, geamuri termopan lângă cele de lemn, roase şi ele de trecerea timpului, reclame ale firmelor care nu respectă nicio regulă, vechile ornamente ale construcţiilor sunt deteriorate.

Descrierea este valabilă şi pentru casa aflată pe bulevardul Regele Carol I, la numărul 2, numit înainte de 1980 Bulevardul Tinereţii, în zona cunoscută ca Sinaia sau Piaţa Kuttl, ori Piaţa Scudler, în perioada austro-ungară.

Este casa în care a locuit Francesco (Ferencz) Illy până în preajma primului Război Mondial, când avea să se înroleze în armata imperială. De atunci nu a mai revenit niciodată în Timişoara. S-a aşezat la Trieste, unde a întemeiat compania Illy Cafe, în 1933. Nici fiul acestuia Ernesto, nici nepoţii Andrea şi Riccardo, care conduc astăzi Illy nu au călcat vreodată în locurile de baştină ale părintelui lor.

Plăcuţă pe zidul scorojit

Primăria Timişoara se pregăteşte să îi invite pe nepoţii lui Francesco Illy, pentru a le înmâna o diplomă de excelenţă. Pe casa jerpelită în care a locuit inventatorul expresorului modern,ar avea loc şi o plăcuţă în amintirea lui Illy, iar în mod sigur nepoţii vor dori să viteze casa în care a stat bunicul lor. Dacă vor veni, vor rămâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis (PSD), noul președinte CJ Timiş: Avem majoritate împreună cu PNL. Să încetăm polemica. Marile proiecte ale judeţului mă aşteaptă

HotNews acum 14 minute
Preşedintele ales al Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD), a declarat că partidul său a câştigat alegerile din judeţ în peste 400 de secţii de votare. Simonis a precizat că urmează să aibă o întâlnire cu Alin Nica (care a ocupat până acu

Alegeri electorale 2024 Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Câte mandate au prins celelalte partide?

Ziua Constanta acum o ora
Diana Șoșoacă și Luis Lazarus intră în Parlamentul European. Partidul SOS a trecut de pragul de 5% la alegerile europarlamentare, după centralizarea a 97,87% de voturi. Alianța PSD-PNL va avea 19 europarlamentari, AUR – 6, Alianța Dreapta Unită va a

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum 14 minute
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Alegeri electorale 2024 Cine ar fi cei 33 de europarlamentari care vor fi trimiși de România la Bruxelles

Ziua Constanta acum 28 minute
Alegerile pentru Parlamentul European din 2024, cele din România, au avut loc la data de 9 iunie 2024. Aceste alegeri sunt organizate concomitent cu cele locale din România care au fost programate și comasate la aceeași dată de 9 iunie 2024. Au fost

Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului Rapid

News.ro acum 26 minute
FC Rapid a anunţat, luni, că Viorel Moldovan este noul preşedinte al clubului rapidist. El îi succede lui Daniel Niculae, al cărui contract a ajuns la final. FC Rapid are plăcerea de a vi-l prezenta pe noul Preşedinte al clubului, un nume important

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum o ora
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Avioanele F-16 şi bazele lor din afara Ucrainei, ţinte pentru Rusia dacă efectuează misiuni de luptă – RIA

G4Media acum 53 minute
Avioanele de luptă F-16 şi aerodromuri militare din afara Ucrainei unde se vor baza acestea vor deveni ţinte legitime pentru Moscova dacă vor lua parte la misiuni de luptă împotriva forţelor ruse (în Ucraina), a transmis luni agenţia de presă de sta

Procesul privind aducerea în România a fugarului Paul al României va fi rejudecat de justiția din Malta

HotNews acum 3 ore
Decizia privind aducerea în România a fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată de autoritățile malteze, a anunțat, luni ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Paul-Philippe se află în arest în Malta, după ce au fost respinse cererile Români

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 5 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Rareş Bogdan: PNL nu părăseşte corabia guvernării. N-o s-o facem doar pentru nişte calcule meschine cu caracter electoral, dezechilibru şi haos în România

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogan a precizat că PNL nu părăseşte corabia guvernării, deoarece este un partid responsabil şi nu face calcule meschine care să provoace haos şi dezechilibru în România. „Suntem un partid responsabil. Nu o să facem d

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/30°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

30°
lun.

19°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°