Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Specialiştii critică prestaţia fluieraşilor din meciul Oltchim-Krim: "A fost un arbitraj tendenţios!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 19 martie 2013 ·

Gazeta a discutat cu mai mulţi arbitri internaţionali pe tema arbitrajului de la Oltchim-Krim. Aproape toţi confirmă că "galacticele" au fost dezavantajate.

Un singur gol a lipsit Oltchimului pentru a cîştiga grupa principală în Liga Campionilor şi pentru a evita Gyorul. "Galacticele" au revenit miraculos de la 9-13, 12-16, răsturnînd scorul apoi la 19-16 sau 21-17. Pe final s-au împiedicat însă parcă de linia care delimitează finishul.

Oficialii Oltchimului i-au arătat cu degetul şi pe cei doi arbitri din Slovacia, Badura şi Ondegrecula. "Arbitrajul ne-a distrus. Puteam să jucăm mult şi bine, că nu cîştigam la o diferenţă mai mare!", a declarat Constantin Roibu. Fostul preşedinte al Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a fost şi mai tranşant. "Arbitri au fost nişte imbecili. Cînd Oltchim s-a desprins la patru goluri, ne-au furat pe faţă!".

De ce au schimbat observatorul?

Oficialii vîlceni au mari semne de întrebare. "Iniţial, observatorul meciului era macedoneanul Marijan Nacevski, vărul şefului arbitrilor din federaţia europeană, Dragan Nacevski. Ca prin minune, la Vîlcea a apărut însă croatul Josip Posavec. "Krim e un club puternic. S-a văzut din maniera de arbitraj. La Vîlcea au fost ca în familie: arbitri slovaci, observator croat", au declarat oficialii vîlceni.

Nu degeaba la Vîlcea a fost prezent şi primarul Ljubljanei, Zoran Jankovici, fostul preşedinte de la Krim. În perioada cînd Jankovici s-a ocupat de club, Krim a cîştigat de două ori Liga Campionilor, iar arbitrajele nu au fost deloc potrivnice. Dimpotrivă!

"Ăsta e stilul lor, încurcă lumea!"

Doi arbitri internaţionali din România au confirmat faptul că Oltchim a fost dezavantajată, mai ales pe final. "Au fost cîteva decizii de neînţeles. S-a văzut oarecum tenta. Au fost mai multe faze discutabile. Aş aminti doar faultul clar de cartonaş roşu direct făcut de extrema Krp

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°