De peste jumătate de secol. Coreea de Nord trăieşte doar în cercul vicios format din două elemente specifice: teamă-agresivitate. Unul dintre ultimele state comuniste ale lumii, şi cu siguranţă cel cu regimul politic totalitar cel mai represiv şi nemilos, Phenianul are o nevoie disperată de alimente şi alte bunuri din partea comunităţii internaţionale. Economia sa marxistă, centralizată, este totalmente falimentară şi o bună parte a populaţiei trăieşte într-o stare permenentă de înfometare. Dacă aţi auzit fel de fel de „poveşti” despre coreeni care înfulecă scoarţă de copac, frunze şi ciuperci sălbatice, ca pe trufandale, să ştiţi că nu e vorba de simple invenţii ale unor minţi odihnite ci de crunta realitate. Se vorbeşte în şoaptă şi de cazuri dramatice de canibalism. Falimentul economic determină regimul comunist să se izoleze şi mai mult, să devină şi mai isteric şi să caute ţapi ispăşitori în persoana unor state străine. Iar SUA e inamicul par excellence, urmat de Coreea de Sud şi Japonia. Cum să uite conducerea comunistă din Nord că nord-americanii s-au zbătut în războiul din anii 50 ai secolului trecut să mobilizeze ONU şi să aducă trupe ale mai multor naţiuni spre a împiedica unificarea întregii peninsule sub conducerea lui Kim Ir Sen, fondatorul republicii comuniste coreene?

Aşadar, regimul nord-corean nu prea acceptă compromisuri nici în interior dar nici în afară. Dar în schimb cerşeşte ajutoare sau ameninţă ca să le primească. Ţara a devenit un lagăr uriaş în care disidenţii sunt trataţi mai rău decât infractorii de drept comun. Sunt obligaţi să stea cu familiile în lagăre de muncă forţată, iar copiii născuţi acolo au şi ei statut de deţinuţi, singura lor vină fiind că provin din părinţi consideraţi „duşmani ai poporului”. Unii au reuşit să scape şi odată ajunşi în Coreea de Sud, în Japonia sau alte state din zonă (mai puţin China Populară) au po