Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu are o vulnerabilitate în perspectiva alegerilor prezidenţiale cauzată de referendumul din 2012 pentru demiterea preşedintelui, afirmând că "unii uită detalii semnificative" din evenimentele de anul trecut.
Antonescu a fost întrebat cum vede declaraţiile premierului Victor Ponta, care a susţinut că a avut foarte mult de pierdut pe plan extern după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu în 2012 şi i-au rămas "nişte cicatrici" pentru următorii 10-20 de ani.
Liderul PNL a susţinut că suspendarea preşedintelui de anul trecut a fost un lucru "corect, întemeiat pe prevedere constituţională", iar procedura s-a desfăşurat "ireproşabil din punct de vedere constituţional şi legal".
"Vă reamintesc că domnul Băsescu însuşi a participat şi a recunoscut în chip firesc toate aceste etape, toate aceste proceduri, nu a existat niciun fel de contestaţie în această privinţă. (...) Vă voi aminti nu doar semnificaţia majoră a votului dat de peste 8 milioane de cetăţeni români, dintre care 7,5 milioane aproape pentru demitere, dar vă voi reaminti faptul că toată prelungirea, toată întârzierea unui verdict în legătură cu acest referendum nu a fost generată nici de Guvernul Ponta, nici de majoritatea USL din acea perioadă, nici de mine ca preşedinte interimar, ci de decizii ale Curţii. Amânarea unui verdict, cererea unor date suplimentare, toate astea au venit de la Curte", a afirmat Antonescu.
De asemenea, el a precizat că "unii riscă să uite detaliul acelei erate", care ar fi fost în opinia liderului PNL "cheia" soluţionării problemei, pentru că "a schimbat legea, a schimbat articolul, în aşa fel încât referendumul să nu poată fi validat".
"Astea sunt detalii semnificative, văd că unii le uită, din punctul meu de vedere este o decizie pe care nu o regret, sigur că regret deznodământul ei, pentru c